TIMISOARA. Prezentatorul de televiziune, Dan Negru, a revenit în vizită, acasă, la Timișoara și nu a putut să nu observe buruienile din Parcul Central. Recent, Primăria Timișoara anunța că va tăia buruienile mai rar ”pentru protejarea solului și biodiversității”.
”Uite buruienile mari din Viena Mică, Așa arată buruienile din centrul Timișoarei, Mica Vienă (…) Ce e mare scofală să tunzi iarba primăvara? Vrem o țară ca afară, asa e, dar înainte de asta să învățăm să tundem iarba ca afară”, a spus Dan Negru, făcând o comparație cu parcurile din Viena.
Municipalitatea a transmis că buruienile vor crește mai mari prin parcuri și spații verzi, pentru că vor fi cosite mai rar și asta pentru că e mai bine pentru ‘polenizatori, păsări și sol‘.
„Primăria Municipiului Timișoara adoptă măsuri pentru protejarea solului și biodiversității printr-o gestionare responsabilă a cositului ierbii. Astfel, societățile de întreținere a spațiilor verzi vor aplica o cosire mozaicată – pe bucăți, și vor extinde perioada dintre intervenții în aceeași zonă pentru a sprijini polenizatorii, păsările și solul”, ne anunță administrația Fritz.
Reprezentanții primăriei adaugă că așa va fi menținut ‘un echilibru între aspectul estetic și mediul înconjurător sănătos‘. Vin și cu o explicație… științifică.
„Iarba mai înaltă dezvoltă rădăcini puternice, reține mai bine apă și previne compactarea terenului. Florile spontane, precum păpădia și trifoiul, oferă hrană polenizatorilor, iar iarba mai înaltă creează un habitat sigur pentru fauna locală. Prezența insectelor înseamnă o sursă mai mare de hrană pentru păsări și menține populația acestora în mediul urban. Odată cosită, materia organică suplimentară îmbogățește solul și reduce riscul de eroziune
Această strategie aduce și alte beneficii: consum redus de combustibil și mai puține emisii de carbon. În plus, vegetația mai înaltă reduce necesarul de udare prin menținerea umidității, generează mai multă umbră la sol și ajută la reglarea temperaturii în oraș. Totodată, vegetația mai variată îmbunătățește estetică orașului”, se arată în comunicatul municipalității.