N-am intrat din primul an la facultate asa ca, imediat dupa bacalaureat m-am angajat la o librarie in Timisoara si anul meu de vanzator de carti a fost cel in care citeam la foc automat…Am facut si contrabanda cu carti si mi-l amintesc si azi pe Gabriel Garcia Marquez cu al sau Veac de Singuratate pe care-l dadeam la schimb cu discuri de vinil aduse din Jugoslavia…
Cartile veneau la pachet , “Legendele Olimpului” se vindea la pachet cu “Tratat de legumicultura” sau Dostoievski impreuna cu “Discursul plenar de la al 12-lea congres”. L-am descoperit pe Marquez atunci, in anul meu de librar, de vanzator de carti …”Un veac de singuratate” m-a plictisit la inceput, tin minte ca tocmai terminasem Balzac si ma gandeam ca ceva mai plictisitor nu poate exista…
Dupa primele pagini Macondo m-a cucerit si citeam la serviciu aventurile familiei Buendia cum se citeste azi Can-Can-ul… Matur fiind m-as razboi cu Garcia Marquez, nu-i inteleg unele simpatii insa, in egala masura, ii retin in minte fraze intregi care m-au fascinat…Zilele trecute media din intreaga lume anunta ca Marquez , la cei 85 de ani, a incetat sa mai scrie din cauza suferintei de dementa in forma avansata… Mie, Gabriel Garcia Marquez mi-a insotit multe zile din viata…Culmea, am fost de partea fratilor criminali (imi scapa numele acum…) cand l-au omorat pe Nasar in “Cronica unei morti anuntate” dupa cum l-am dispretuit pe Florentino pentru fidelitatea obsesiva si exagerata din “Dragoste in vremea holerei”…
Zilele trecute, in timp ce o stire la televizor anunta boala lui Marquez, am incercat sa leg un dialog cu un apreciat coleg de breasla despre cartile columbianului…N-am reusit, nu-i citise nicio carte…
Am incercat sa-l recitesc pe Balzac dar n-am mai avut puterea pe care am avut-o atunci, in anul meu de librar…”Nu ma intristez ca s-a terminat ci ma bucur ca s-a intamplat‘, vorba prietenului meu, Gabriel…