Încă din 2017, situaţia dramatică din Venezuela făcea înconjurul lumii. O ţară extrem de bogată în hidrocarburi (locul 1 mondial în privinţa rezervelor) şi care avea, la un moment dat, cea mai prosperă economie din America de Sud, a ajuns pe marginea prăpastiei datorită politicilor guvernelor de stânga şi a unei dictaturi care, parcă, nu vrea să se mai încheie.
Din păcate, alegerile recente au adus iarăşi în atenţia opiniei publice mondiale drama naţiunii venezuelene. Preşedintele Maduro, cel care ucide oameni şi se declară prietenul Rusiei, şi-a proclamat victoria la ultimele alegeri cu un procent modest: 52% din voturi. În ciuda solicitărilor celorlalţi candidaţi, autoritatea electorală a refuzat să facă publice listele şi documentele care să îi probeze victoria. În schimb, opoziţia afirmă că Edmundo González Urrutia a câştigat alegerile cu o diferenţă semnificativă. Iar dacă autorităţile se plâng că un atac cibernetic le-ar fi şters dosarele electorale, coaliţia democratică aflată în opoziţie a prezentat dovezi ale comisiilor electorale din care ar reieşi evidenta înfrângere a dictatorului.
“Din momentul comunicării rezultatelor alegerilor, regimul Maduro ucide oameni, a făcut până acum mii de arestări arbitrare şi marchează cu “X” casele opozanţilor politici. Prietenul sud-american al Rusiei nu se va lăsa îndepărtat de la putere de protestele cetăţenilor. Instituţiile de forţă ale Venezuelei sunt în mâinile sale. Dacă guvernul său a raportat până acum 25 de morţi în urma protestelor, numărul acestora este, cu siguranţă, mai mare. Şi va continua să crească dacă presiunea diplomatică asupra Caracasului nu sporeşte” explică situaţia Daniel Toda, membru al Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor.
Solicitarea deputatului REPER de Timiş este clară şi urgentă: “Este datoria tuturor guvernelor ţărilor occidentale să crească presiunea politică şi diplomatică asupra guvernului venezuelean. Nu putem tolera uciderea cetăţenilor care îşi cer drepturile. Nu putem permite perpetuarea la putere a unui dictator criminal. Ar fi o mare greşeală să închidem ochii în faţa abuzurilor regimurilor autoritariste. Valorile democratice trebuie apărate, altfel întunericul tiraniei se va întinde, la un moment dat, şi asupra statelor care încă se numesc democrate.”
În viziunea deputatului Daniel Toda, lumea este deja împărţită în două axe: Rusia şi Iranul susţin extremiştii de pe întreg mapamondul, în vreme ce “lumea liberă” este datoare să ajute democraţia şi mişcările democratice din întreaga lume.