TIMISOARA. Actiune a Asociatiei Pro Infrastructura pentru deschiderea traficului pe Autostrada Muzeu de 21 de kilometri de pe traseul Lugoj – Deva, lotul ramas inchis circulatiei dupa o balbaiala de saptamani intregi a celor de la CNAIR si Ministerul Transporturilor.
Echipa ce monitorizeaza marile santiere de infrastructura ale Romaniei a lansat o petitie online pe care soferii sunt indemnati sa o iscaleasca, satui sa-si puna vietile in primejdie si sa-si rupa masinile pe DN 68A, in conditiile in care autoritatile refuza sa deschida Lotul 3 al autostrazii dupa ce a reziliat contractul cu constructorul invocand neconformitati ale lucrarii, iar scandalul s-a muta in instanta. Si sunt sanse sa dureze ani de zile. De altfel, Tribunalul Bucuresti a declarat ilegala rezilierea contractului.
„SEMNAȚI PETIȚIA pentru deschiderea circulației pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva! Intrați AICI și dați mai departe dacă vă pasă!
În parteneriat cu Declic, am lansat campania în speranța că responsabilii din Guvernul României, Ministerul Transporturilor România și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor înțelege mesajul cetățenilor, așa cum l-am explicat de zeci de ori în ultimele șase săptămâni: nu ne mai puneți viața în pericol, dați drumul la trafic și vă puteți certa cu antreprenorul ani întregi prin instanțe!
O petiție online similară, derulată în 2018 pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, a strâns aproape 17.500 de semnături, tronsonul respectiv fiind „muzeu” timp de 8 luni de zile. Din păcate, ne vedem nevoiți să repetăm acțiunea, autoritățile refuzând să învețe din greșelile trecutului„, au notat cei de la Pro Infrastructura pe pagina de Facebook.
Iata si textul petitiei!
Doamna prim-ministru,
Noi, semnatarii acestei petiții vă cerem să interveniți pentru deschiderea, fără nicio altă amânare, a circulației pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva. Orice întârziere este o bătaie de joc la adresa banilor noștri și un abuz grav care va duce la pierderea de vieți omenești. În acest moment avem 21 de km de autostradă pe care se poate circula de mai bine de o lună.
Este iresponsabil să așteptăm următorul accident mortal pe șoseaua plină de cratere și curbe deosebit de periculoase pe care se circulă în prezent.
Vă cerem insistent deschiderea circulației în cel mai scurt timp, iar eventualele intervenții să fie făcute sub trafic, așa cum s-a procedat și pe multe alte sectoare de autostradă. Viața oamenilor este mai importantă decât conflictele autorităților cu constructorii. Acestea se pot rezolva și după ce noi vom circula, în siguranță, pe acest tronson.
De ce este important?
Lotul A1 Lugoj-Deva este realizat în proporție de 99 la sută. Costurile au fost plătite aproape integral. În nenumărate rânduri Compania de drumuri a declarat că lucrările sunt în regulă și că sunt acceptate certificatele la plată. Spre surprinderea tuturor, Compania de Drumuri a luat decizia de a rezilia contractul în ultimul moment. Practic, înainte de a se tăia panglica!
De-a lungul timpului, din cele 60 de neconformități semnalate de autorități, 59 au fost rezolvate de constructor. Singura neconformitate rămasă este situată la granița cu un lot pe care nu se va circula cel puțin 4 ani de acum înainte. Cu toate acestea Compania de Drumuri a declarat că nu mai este mulțumită de calitatea lucrărilor pe care le-a declarat conforme până în acest moment. Prin urmare s-a cerut constructorului prelungirea garanției de la 4 la 10 ani. Constructorul a refuzat, iar contractul este reziliat de autorități într-un adevărat circ mediatic. Între timp rezilierea a fost deja declarată ilegală de Tribunalul București. Nota de plată o vom plăti noi, cetățenii.
Se repetă astfel povestea absurdă a loturilor 3 și 4 ale autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Și atunci autoritățile au amânat, luni de zile, deschiderea traficului. La momentul respectiv Declic a cerut, printr-o altă petiție, inițiată împreună cu partenerii noștri de la Asociația Pro Infrastrctură, deschiderea traficului. Ministrul de resort de atunci, Lucian Șova, ne-a contrazis luni bune apoi ne-a dat dreptate și a deschis cele două loturi.
Scenariul se repetă cu consecințe care pot fi și acum tragice. Neregulile minore semnalate pe autostrada ce așteaptă mașinile pot fi remediate fără a afecta traficul. Conflictul în instanță cu firma constructoare poate dura ani de zile, dar se poate soluționa și dacă lotul e deschis circulației. Este important ca autoritățile să învețe din greșelile trecutului, nu putem permite ca cearta continuă a Ministerului Transporturilor cu firmele de construcții să ne pună viața în pericol. E treaba instanțelor să decidă cine are dreptate, dar e datoria celor din Guvern să ne protejeze viața. Sau măcar să nu ne-o pună în pericol! Viața trebuie să aibă prioritate.
Pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva se poate circula chiar de astăzi. Nu o spunem noi, au spus-o chiar cei de la Compania de Drumuri care au și plătit lucrările declarate de calitate. S-au sucit, împreună cu ministrul Cuc, pe ultima sută de metri. Trebuie să le cerem, zeci de mii de oameni, să oprească circul, să dea drumul la trafic. E evident că le pasă doar când suficient de mulți oameni pun presiune pe ei și le periclitează imaginea. Mai ales acum, în preajma alegerilor!
Va reamintim, CNAIR a refuzat in luna august sa faca receptia lucrarilor si sa deschida traficul pe cei 21 de km de autostrada, invocand unele probleme de executie si lucrari nefinalizate. In schimb, prin vocea ministrului Razvan Cuc, Transporturile recunosteau ca traficul pe autostrada s-ar fi putut deschide, iar problemele sesizate ar fi putut fi remediate ulterior.
Cu toate acestea, au cerut constructorului sa ofere o garantie extinsa pe tot lotul de 10 ani, in loc de patru ani cum era in contractul initial.
In plus, ar fi existat si problema unui ecoduct in zona Branisca pe care statul nu l-ar fi platit. De precizat ca pe toata durata lucrarilor, constructorul a fost supervizat de un consultant/inginer angajat de catre CNAIR, cel care urmareste, face observatii si notifica beneficiarul de orice problema sau deficienta. Cu alte cuvinte, orice problema au invocat autoritatile pe final de contract, ea era cunoscuta cu mult dinainte.
Rezultatele expertizei realizata de CNAIR va decide ce lucrari mai trebuie executate pe Lotul 3 al Autostrazii Lugoj – Deva si cand ar putea fi dati in folosinta cei 21 de kilometri.
Constructorii care au lucrat la Lotul 3 al Autostrazii Lugoj – Deva, cei 21 de kilometri de autostrada intre Ilia si Holdea au facut lucrari „la mana a doua”, iar in acest moment tronsonul rutier din vestul tarii nu poate fi dat in folosinta, a declarat, saptamana trecuta, Razvan Cuc, ministrul Transporturilor, in urma unei vizite pe autostrada.