Timisorenii vor scoate mai multi bani din buzunar pentru ca angajatii Retim sa le ridice gunoiul incepand cu 1 martie 2012. Tarifele au fost ajustate in functie de nivelul indicelui preturilor de consum prevazut in Buletinul Statistic de Preturi la capitolul Servicii – la nivelul anului 2011 care este 104,45, se arata in referatul ce a insotit proiectul de hotarare.
Asadar, angajatii Retim vor colecta deseurile menajere contra sumei de 9,68 de lei, lunar, cu tot cu TVA, cu cativa bani mai mult decat pana acum. Pretul acesta este pentru timisoreni. Cel mai mult vor avea de scos din buzunar agentii economici. Pentru institutii si firme, tariful pentru colectarea, depozitarea si neutralizarea deseurilor menajere creste de la aproape 80 de lei/mc la 99,25 de lei. In acelasi timp, se va mari si tariful pentru deseurile voluminoase si nepericuloase, cum ar fi bunurile de uz casnic si gunoaiele ce provin din contructii, demolari ori amenajari. Acesta ajunge la 29,86 lei/mc.
Totodata, de la 1 martie, Retim incaseaza mai multi bani si pentru maturatul mecanic al carosabilului – 11,92 lei/1.000 de metri patrati, fata de aproape 10 lei. Noile tarife au fost aprobate in plenul Consiliului Local Timisoara de marti.