TIMISOARA. Cei care aleg avionul pentru calatoriile catre tari mai indepartate din Europa vor avea, din luna martie, o noua destinatie spre care sa se deplaseze pe calea aerului. Din acest an, de la Timisoara se va putea zbura si catre Olanda.
Mai exact, din 29 martie 2016, timisorenii vor putea ajunge pe calea aerului si in orasul olandez Eindhoven. In fiecare saptamana vor fi programate trei zboruri catre Eindhoven, cu plecare in zilele de marti, joi si sambata.
Eindhoven este al cincilea oras al Olandei ca populatie si este unul dintre cele mai vechi din „Tara Lalelelor”, din moment ce prima dovada scrisa a existentei sale aparea la 1232. Numele orasului provine din doua cuvinte „eind”, care inseamna ultimul, si „hove”, care este denumirea unei bucati de 14 hectare de pamant. Orasul este considerat capitala design-ului industrial in Olanda, Academia de Design din oras fiind considerata printre cele mai bune de pe batranul continent. Eindhoven-ul este impartit in sapte sectoare, iar consiliul municipal care conduce metropola are nu mai putin de 45 de membri.
Orasul Eindhoven este situat in centrul unei regiuni care cuprinde pe o raza de aproximativ 100 de km orase importante ale Europei, precum Amsterdam, Rotterdam,Luxemburg, Dusseldorf, Bonn, Koln sau Bruxelles.
Compania care va opera pe aceasta ruta este Wizz Air.
Conform responsabililor aeroportului din Timisoara, aceasta este doar una dintre surprizele care vor fi dezvaluite banatenilor in 2016.