Opinia Timisoarei

De pe bancile UPT, in varful tehnologiei europene. Absolventul Politehnicii care conduce ‘NASA Europei’!

TIMISOARA. Profesorul timisorean Alin Albu-Schaffer, absolvent al Universitatii Politehnica Timisoara, a ajuns sa conduca una dintre cele mai prestigioase companii din lume. Dupa terminarea cursurilor Facultatii de Electronica si Telecomunicatii, profesorul s-a stabilit in Germania, unde, in prezent, preda la Universitatea din Munchen si este directorul Institutului de Robotica si Mecatronica DLR – Centrul Aerospatial German, supranumit si „NASA a Germaniei”.

„Eu la Politehnica am studiasem deja robotica. Tema de robotica si de inteligenta artificiala am pornit-o, de fapt, din lucrarea de diploma, care mi-a si deschis drumul spre postul pe care il am. A fost o dezvoltare continua care a pornit foarte bine de aici, de la Politehnica. Robotica e o tema de foarte mare actualitate. Companiile mari investesc masiv in domeniul de robotica si in inteligenta artificiala. Se asteapta ca robotica sa aduca o revolutie industriala ca cea adusa de digitalizare. Facem acum primii pasi, iar noi, la institutul din Germania, suntem in primele randuri in aceasta dezvoltare, suntem unul dintre cele mai mari institute si colaboram intensiv cu firme din domeniu. Asteptam ca in urmatorii ani sa observam o explozie in acest domeniu. Daca as fi ramas in tara, drumul ar fi fost mult mai dificil. Am absolvit facultatea in 1993, cand in Romania erau niste procese foarte dificile de transformare in domeniul de cercetare, iar o perioada lunga de timp nu au existat conditii optime pentru cercetare. Pentru mine a fost o sansa deosebita sa pot sa lucrez la institutul din Germania, unde conditiile de lucru sunt absolut deosebite si inimaginabile, dar pornirea a fost foarte buna, de aici, de la Universitatea Politehnica”, a spus profesorul Alin Albu-Schaffer, directorul Institutului de Robotica si Mecatronica DLR – Centrul Aerospatial German.

Pentru rezultatele impresionante in domeniu si pentru ca a dus numele Universitatii Politehnica Timisoara pe cele mai inalte culmi ale tehnologiei, profesorul Albu – Schaffer a primit distinctia de Doctor Honoris Causa din partea institutiei de invatamant in care a facut primii pasi in domeniul roboticii.

„Este cea mai frumoasa cariera a vreunui absolvent de ETC din toate generatiile. Sa ajungi director de institul la echivalentul a NASA pentru Europa si profesor plin la Universitatea Tehnica din Munchen la o varsta sub 50 de ani, este o performanta unica printre absolventii de Electronica si Telecomunicatii. Ne mandrim cu o astfel de personalitate si ne mandrim si cu faptul ca este un timisorean get-beget si ca mentalitate si ca si comportament si ne face cinste numele lui, dar si realizarile sale profesionale”, a spus profesorul Ivan Bogdanov, decanul Facultatii de Electronica si Telecomunicatii din cadrul UPT.

Profesorul Alin Albu-Schaffer are o activitate in cercetare si dezvoltare extinsa in domeniul aeronauticii, cercetarii spatiului extraterestru, dezvoltarea de tehnologii ecologice pentru alimentarea cu energie, in comunicatii si transporturi, dar si in sisteme de securitate. Iar meritele sale stiintifice sunt recunoscute atat in Germania, cat si la nivel international.

Exit mobile version