TIMISOARA. Dupa mai multe ore de audieri, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Timisoara au decis! Seful Serviciului de Investigarea Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Timis, cms sef Dumitru Pavel, si fostul sef al IPJ Timis, cms sef Sorin Muntean, au fost retinuti pentru 24 de ore si isi petrec noaptea in Arestul Politiei.
Sorin Muntean, acuzat de luare de mita si instigare la dare de mita, a refuzat sa faca vreo declaratie la iesirea din sediul DNA Timisoara. Dumitru Pavel, acuzat de luare de mita, a spus doar ca a vazut o parte din dosar, fara alte comentarii.
Legati cu o singura pereche de catuse, cei doi au fost condusi in Arestul IPJ Timis. In cursul zilei de maine, ei vor fi prezentati judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.
UPDATE: Doua ore mai tarziu, in jurul orei 1.00, din sediul DNA Timisoara a iesit incatusat si Iulian Bot, zis Viscol, sef al unui temut clan de romi din Lugoj. A fost si el retinut pentru 24 de ore de catre procurorii anticoruptie pentru dare de mita.
Potrivit anchetatorilor, cei doi politisti ar fi intervenit in favoarea lui Viscol intr-un dosar de evaziune fiscala, iar in schimb ar fi primit cateva mii de euro.
Decizia procurorilor anticoruptie vine dupa ce in aceasta dimineata, impreuna cu ofiterii DGA, au efectuat 13 perchezitii in Timisoara si Lugoj. Descinderi au avut loc si la sediul Inspectoratului Judetean de Politie, inclusiv in biroul sefului Serviciului de Investigarea Criminalitatii Economice, precum si la locuintele suspectilor.