TIMISOARA. In perioada 28 februarie – 7 martie 2022, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis a organizat o misiune economica in Emiratele Arabe Unite de vizitare a Expozitiei Mondiale Dubai, unul dintre cele mai mari evenimente din lume.
In cadrul acestei misiuni economice, delegatia timiseana a participat in data de 1 martie la Forumul de Afaceri Romania – Emiratele Arabe Unite, organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in cadrul manifestarilor prilejuite de celebrarea Zilei Romaniei in pavilionul dedicat tarii noastre.
Delegatia CCIA Timis, condusa de Directorul Departamentului de Relatii Economice cu Mediul de Afaceri, Stana Stoianov, a reunit reprezentanti a 10 companii timisene, primarul orasului Buzias, Sorin Munteanu, si primarul comunei Sandra, Luchian Savu – interesati sa identifice noi oportunitati de afaceri si investitii pe piete non-UE.
In cadrul intalnirilor B2B, antreprenorii timiseni au discutat cu companii emirateze care activeaza in diferite domenii economice: energie neconventionala, energie verde, constructii energetice, IT&C, agricultura si procesare alimentara, servicii medicale, turism.
„Suntem foarte interesati sa investim in Romania, evenimentul de azi creand toate premisele ca acest lucru sa se intample prin intermediul companiilor prezente la intalnirile B2B. Romania este foarte atractiva din punct de vedere economic, mai ales pentru investitiile pe care le putem face in agricultura, in energie si nu in ultimul rand in sport (…). Sunt convins ca forumul de afaceri va fi unul de succes pentru toate partile implicate si multumesc CCIR pentru implicarea in organizare, precum si pentru faptul ca a reusit sa aduca o delegatie de oameni de afaceri atat de numeroasa”, a declarat Secretarul General al Federatiei Camerelor de Comert si Industrie din Emiratele Arabe Unite, Humaid Ben Salem.
De asemenea, in perioada 3 – 5 martie, delegatia CCIAT a participat la actiunile organizate de Consiliul Judetean Timis in cadrul Saptamanii Judetului Timis, un demers care si-a propus promovarea destinatiei investitionale, turistice si culturale a judetului.
Potrivit datelor ONRC, la nivelul lunii decembrie 2021, valoarea totala a schimburilor comerciale Romania-Emiratele Arabe Unite era de 306,87 euro. In Romania activeaza un numar de 507 companii emirateze, cu o valoare totala a capitalului social subscris de 42,64 milioane euro. In prezent, in judetul Timis sunt inmatriculate 12 companii cu asociati din EAU, cu o valoare totala a capitalului social subscris de 20,7 milioane euro.