Opinia Timisoarei

Demisioneaza directoarea de la Liceul Tehnologic de Vest Timisoara dupa scandalul iscat de controlul facut de primarie la internatul scolii, unde mai multe camere erau inchiriate de muncitori

TIMIȘOARA. Georgeta Horelu, directoarea Liceului Tehnologic de Vest anunta ca isi va înainta demisia după ce a ieșit la iveală, în urma unui control făcut de viceprimarul Ruben Latcau, că în internatul școlii mai multe camere erau închiriate de ani buni.

CITESTE SI: Un intreg etaj al internatului de la Liceul Tehnologic de Vest din Timisoara, inchiriat de ani buni. A aflat si primaria. VIDEO

Edilul a făcut o verificare luni seară, după ce, cu cateva ore inainte venise să oprească un protest al elevilor și a aflat de la cei pe care vrea să îi mute că în cămin sunt mai multe încăperi date în chirie unor muncitori.

Mai multe eleve ale Liceului Tehnologic de Vest mi-au spus că ele se întâlnesc în timpul orelor, când ies din clasă, cu bărbați dezbrăcați care au doar un prosop. Am considerat chiar imperios necesar să facem o verificare cât mai rapidă. Am descoperit că, de fapt, din cele patru etaje ale internatului, ale acestei clădiri, două etaje sunt ocupate în întregime de diverși oameni: de muncitori, am văzut că în anumite spații erau firme care prestează activitate comercială, care fac pregătire profesională pentru paznici, emit atestate pentru paznici în acea locație, în școală. Era un spațiu unde era, practic, un salon de masaj sau de kinetoterapie, unde un domn practica meseria și avea clienți acolo”, a spus viceprimarul Timisoarei.

Ruben Latcau a susținut că nu știa de aceste practici, deși Primăria Timișoara gestionează clădirile unităților de învățământ din oraș, iar municipalitatea are reprezentanți în toate consiliile de administrație ale școlilor. La Liceul Tehnologic chiar pe consilierul USR Ovidiu Merean.

Viceprimarul a cerut Inspectoratului Școlar să ia măsuri, iar directoarea să-și dea demisia. Aceasta din urmă spune ca va pleca. A precizat are contracte de închiriere cu cei pe care îi găzduia în internat. Mai mult, spune îi și instiintase pe chiriași  din 28 aprilie trebuie plece, întrucât Primăria Timișoara va muta liceul într-un alt spațiu, pentru în clădirea din Iosefin -i aducă pe elevii de la Colegiul Ana Aslan, a căror școală intră în reparații.

Mi s-a spus că cel mai bine ar fi să îmi dau demisia de onoare, ca să nu fie alte repercusiuni, și facem tot posibilul să nu mute copiii de-aicea măcar până la sfârșitul anului. Prefer să mă sacrific eu decât întreaga școală”, a declarat Georgeta Honorelu, directoarea Liceului Tehnologic de Vest Timisoara.

În această dimineață a fost trimis la liceu corpul de control al primarului. Acesta trebuie să stabileasca cu precizie unde ajungeau banii luați din chirii. În funcție de rezultatele acestor cercetări interne, primăria va depune și o plângere.

Inspectoratul Scolar Timis a demarat la randu-i o ancheta la liceu.

Dacă se confirmă că persoane străine de procesul educațional au fost cazate în internatul Colegiului Tehnic de Vest, fără să existe baza legală corespunzătoare, avem de-a face cu o încălcare clară a legislației și a normelor de funcționare a instituțiilor de învățământ”, au transmis reprezentantii ISJ Timis.

Exit mobile version