–––
Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri dimineata, ca a decis sa-i demita din functii pe directorul Romatsa, Aleodor Francu si pe secretarul de stat in Ministerul de Interne Catalin Chiper. Totodata, a anuntat ca va cere in CSAT demiterea sefului STS.
„Concluzia pe care eu o consider intemeiata este aceea ca in cadrul a 3 institutii importante, Ministerul de Interne, Romatsa si STS lucrurile au functionat inacceptabil de incet.
Am decis astazi inlocuirea din functie a secretarului de stat din MAI domnul Chiper, solicitarea catre ministrul Transporturilor privind inlocuirea directorului Romatsa si voi solicita inscrierea pe ordinea de zi a CSAT inlocuirea sefului STS si a persoanelor direct responsabile”, a anuntat Ponta.
Secretarul de stat in MAI Catalin Chiper ar fi trebuit sa coordoneze activitatea echipelor din teren.
Aleodor Francu a fost de asemenea demis din functia de presedintele al Romatsa. Francu detinea functia de director general al Romatsa din luna mai a anului 2012.
Din momentul prabusirii avionului, STS a dat un singur comunicat. Totodata, salvatorii au acuzat ca au primit in 3 randuri coordonate gresite de la STS in legatura cu locul in care se afla epava avionului.