Opinia Timisoarei

Dental Experts: 10 ani de la deschidere, 70 de ani de experienta, o familie cu trei generaţii de medici

Zeci de personalităţi din Timişoara, dar şi de peste graniţă, s-au reunit vineri seara la evenimentul aniversar, alături de membrii familiei Bratu, pentru a celebra 10 ani de la deschiderea Clinicii Dental Experts, clinică fondată de familia Bratu.

În cadrul acestui eveniment, membrii  fondatori ai Clinicii au subliniat importanţa existenţei într-un oraş estic european, a unor instituţii medicale dotate cu tehnologie de ultimă generaţie, în care activează doctori a căror performanţă se ridică la cele mai înalte standarde internaţionale.

Momentul de celebrare i-a reunit atât pe medicii fondatori, membrii familiei, precum şi pe toţi cei care au fost alături familiei Bratu în realizarea unei clinici care face performanţă recunoscută astăzi şi peste hotare.  Se poate face performanţă şi în România- susţine profesorul Emanuel Bratu, cel care a reuşit în zeci de ani să menţină o echipă formată din medicii pregătiţi chiar de tatăl său – dr. Dorin Bratu, fost profesor  universitar, nume cu rezonanţă în peisajul medical timişorean.  Astăzi, fiul acestuia, Emanuel Bratu, duce tradiţia mai departe, punând Clinica Bratu pe harta internaţională a medicinei dentare de performanţă.

Anual, în cadrul clinicii se investesc sute de mii de euro în aparatură performantă care, pentru siguranţa pacienţilor, este dublată cu aparate de rezervă, în cazul în care vreunul aflat în dotare sau în lucru are vreo problemă tehnică. Astfel, sunt puse pe primul loc siguranţa şi confortul pacientului. Pe lângă toată această tehnologie, medicii fondatori au făcut cea mai strictă selecţie de doctori pe care i-au adus, mai apoi, în Clinica de pe str. Memorandului nr. 16. Medicii care formează astăzi echipa Dental Experts: asist.univ.Dr.Karancsi Olimpiu, dr. Sergiu Antonie, dr. Ioan Borşanu, conf.univ.Dr.Mihali Sorin, dr. Mihart Alexandra, dr. Andriţoi Emanuel, dr. Negru Daniel, au fost trimişi în numeroase trainiguri, precum şi la Congrese Internaţionale, pentru a deprinde cele mai avansate cunoştinţe în domeniu. Astfel că pe mâna medicilor din cadrul clinicii ajung astăzi cele mai dificile cazuri.

O clinică a recordurilor  – cel mai mare număr de implanturi dentare inserate într-o clinică din vestul ţării, primii specialişti din România care au utilizat chirurgia cu ultrasunete, în urmă cu 14 ani

Premierele realizate de medicii din această clinică sunt unele remarcabile. Între acestea se numără realizarea primei coroane metalo-ceramice, în Timişoara, după 1989, primele implanturi subperiostale, începând cu anul 1964 şi primele implanturi intraosoase, din anul 1974.

Pentru a sublinia performanţa şi manualitatea, o caracteristică extrem de importantă a medicinei dentare, în cadrul evenimentului de vineri a fost expusă o galerie cu zece caricaturi ale medicilor din clinică, portrete realizate de maestrul Ştefan Popa Popa’s, singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul. Totodată, cunoscutul caricaturist le-a făcut o surpriză invitaţilor, realizând în cadrul evenimentului caricaturi, timp de cinci ore, fără nicio pauză.

Pe parcursul evenimentului, invitaţii au avut parte şi de alte momente artistice precum muzică clasică interpretată de cvartetul format din muzicieni ai Filarmonicii Banatul, precum şi momente de divertisment realizate de magicianul care a participat la emisiunea “Românii au talent” – Lorenzo Cristian Stancu.

Momentul aniversar  înseamnă o retrospectivă a ultimilor ani, dar şi un moment semnificativ în ceea ce priveşte planurile de viitor.

În ceea ce priveşte viitorul clinicii, medicii intenţionează  să o extindă şi să mai construiască o aripă. În ceea ce priveşte publicul larg, clinica duce o campanie de informare pentru a aduce la cunoştinţa populaţiei care sunt efectele nocive ale netratării problemelor dentare.

 

 

Exit mobile version