Deputatul PSD de Timis Alfred Simonis este solidar cu profesorii și personalul auxiliar din invatamant, dar si cu pensionarii. Expunerea la Covid-19 va fi recompensată financiar dupa modelul medicilor, iar pensionarii vor primi pensii marite.
Propunerea legislativă făcută și depusă de liderul deputaților PSD din Parlament este o măsură importantă menită să asigure un sprijin financiar pentru personalul din învățământ care va fi extrem de expus pandemiei odată cu începerea anului școlar.
”Este vorba de acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ pe întreaga durată a stării de alertă și urgență, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului COVID-19. Facem ceea ce s-a făcut și pentru doctorii din România, pentru medici şi pentru personalul auxiliar. Aşa cum ştiţi, începe şcoala şi personalul din învățământ va fi implicat în lupta cu pandemia şi vor fi extrem de expuşi. Proiectul de lege prevede ca profesorii să beneficieze de 2000 de lei iar personalul auxiliar de 1500 de lei, pentru că sunt categorie vulnerabilă în această perioadă de deschidere a şcolilor”, spune deputatul Simonis.
În același context, Alfred Simonis a mai anunțat că PSD va pune pe ordinea de zi a Comisiilor reunite de buget-finanțe din Camera Deputaților și Senat și rectificarea bugetară care ca scop principal eliminarea articolului prin care pensiile din Romania au fost diminuate cu 26%.
”Dacă săptămâna viitoare vom avea rectificarea adoptată, pensiile vor fi majorate cu 40%, conform legii în vigoare, iar Guvernul nu va avea niciun mecanism, niciun fel de tertip, prin care să încerce, oricât de mult și-ar dori, să evite majorarea de care pensionarii României au foarte mare nevoie”, a susținut Simonis.