România are una dintre cele mai draconice reglementări penale pentru consumul, deţinerea sau traficul de droguri. Pe de altă parte, nu avem un sistem funcţional pentru tratarea dependenţilor de asemenea substanţe şi nici nu reuşim să punem capăt comerţului cu substanţe etnobotanice al căror efect este mult mai grav decât al unor droguri uşoare. Cu alte cuvinte, România este exemplul clasic al studiilor şi cercetărilor criminologilor din ultima perioadă care demonstrează că nu sancţiunile drastice reduc numărul dependenţilor, ci politicile eficiente de tratare a acestora şi prevenţie a fenomenului de consum al drogurilor de mare risc.
Pentru a nu mai transforma tinerii în infractori, deputații REPER Daniel Toda, Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea şi Andrei Lupu, au înregistrat o inițiativă legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consumul propriu, în limita a 3 grame.
„Aşa cum am mai spus-o şi cum au demonstrat criminologii, pedepsele penale pentru persoanele care deţin canabis pentru consum personal nu previn și nu descurajează consumul de droguri. Mai mult, asemenea pedepse determină consumul de etnobotanice, produse cu efecte devastatoare, îngreunează accesul la informații și tratament și îngreunează activitatea parchetelor”, a explicat deputatul de Timiş, Daniel Toda.
Intenţia iniţiatorilor acestui proiect de lege este una dublă. Pe de o parte, vizează înlăturarea sancțiunilor penale (închisoare, amendă penală) și înlocuirea acestora cu o sancțiune contravențională în cuantum cuprins între 1000 și 3000 de lei pentru posesia de cantități mici de canabis în vederea consumului personal (3 grame). Pe de altă parte, se doreşte folosirea sumelor provenite din aplicarea amenzilor pentru finanțarea programelor naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a acestora.
„Acesta este primul pas și pentru reglementarea legală a posesiei de canabis medicinal justificată de prescripție medicală. Canabisul medicinal a fost blocat în mod nejustificat din a putea fi produs, vândut ori prescris, în principal din cauza modelului ultra-prohibiționist adoptat de România împotriva acestei plante. Renunțarea la pedepsele penale (iar pentru canabisul medicinal, și la cele contravenționale) este o necesitate pentru viitorii pacienți, inclusiv bolnavi de diferite tipuri de cancer, care pot beneficia de proprietățile medicinale ale plantei”, adaugă iniţiatorii acestui proiect de lege întocmit cu sprijinul criminologului Vlad Zaha, specialist al Oxford în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă.