TIMISOARA. Deputatul USR de Timiş, Daniel Toda, este tranşant când vine vorba de negocierile purtate în aceste zile de reprezentanţii PNL cu liderii celorlalte partide politice pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să susţină guvernul Ciucă. Chiar dacă, personal, declară că are tot respectul pentru cariera generalului în rezervă Nicolae Ciucă, consideră că nu este potrivit pentru un stat european să apeleze la „figuri providenţiale” care se prevalează de autoritatea conferită în trecut de haina militară pentru a ajuta o ţară să treacă peste o perioadă dificilă.
„În primul rând, şeful guvernului ar trebui să fie o persoană care să fi trecut prin alegeri, să fie validată prin vot. Şi nu mă refer aici la sforăriile de partid şi atragerea unor delegaţi în „echipa câştigătoare”. Aceasta este şi una din principalele probleme ale leadershipului românesc actual: avem lideri confirmaţi de prieteni şi nu de cetăţeni. În al doilea rând, un militar de curând intrat în politică, indiferent de capacitatea sa profesională şi intelectuală, ori de probitate, îmi aminteşte de perioada interbelică sau de America de Sud: figura comandantului ale cărui ordine se execută, nu se discută, reprezintă un fals echilibru, o falsă victorie împotriva politicienilor „civili” corupţi. E doar un pas înspre autoritarism, chiar dacă, în prima fază, poate face puţină ordine. Am auzit pe mulţi spunând că Ciucă i-ar reduce la tăcere pe Şoşoacă et comp. Dar avem instituţii în această Românie imperfectă chemate să aplice legea în spiritul şi litera ei fără a avea nevoie de falşi eroi.”, spune Daniel Toda, deputat USR de Timis.
Deputatul consideră că partidul său a demonstrat echilibru şi rezonabilitate: a propus variante, şi-a asumat guvernarea, dar a şi repetat mereu că este dispus să refacă coaliţia cu PNL şi UDMR atât timp cât partenerii liberali respectă protocolul de guvernare. Un guvern minoritar, cu sau fără Nicolae Ciucă, nu va putea face reformele necesare fiindcă va fi mereu la mâna unor partide care îl vor hăitui de pe margine şi va fi supus unor nesfârşite concesii, mai precizeaza deputatul USR.
Evident, pentru criza actuală vinovat este orgoliul domnilor Iohannis şi Cîţu, acesta din urmă văzându-şi ruinat visul de a domni peste o Românie obedientă, cu politicieni de carton care să îi asculte orbeşte ordinele şi să îi valideze sinecurile şi alocarea banilor publici găştii sale, care acum împiedică o colaborare firească şi formarea unui guvern care să aibă o bază solidă în Parlament, sustine parlamentarul de Timis.
Daniel Toda aşteaptă ca PNL-ul să îşi revizuiască atitudinea, să îşi amintească de istoria anilor ’30 – ’40 pe care a trăit-o acest partid istoric şi să nu lase loc anarhiei şi autoritarismelor de atunci să deschidă o altă perioadă întunecată pentru România.