Derby in Cupa Romaniei la rugby. SCM Timisoara intalneste, in Ronat, pe Stiinta Baia Mare

TIMISOARA. Ocazia revansei pentru SCM Timisoara in fata Stiintei Baia Mare dupa esecul dur din turul fazei grupelor, in Maramures.

Ambele formatii s-au intarit in pauza competitionala. Stiinta i-a cooptat in lot pe Daniel Toodran, un fost junior al clubului, care a mai trecut si pe la Grivita Bucuresti, pe georgienii Kalmakhelidze si Dardzulidze, pe neozeelandezul Simon Fonua si pe australianul Levi Valentino Tofa. Baimarenii nu au evoluat runda trecuta si au sanse mari sa termine grupa pe primul loc, chiar daca Timisoara ar lua bonusul ofensiv. Maramuresenii au un punctaveraj mai bun.

Timisorenii au in lot doi fosti jucatori ai Stiintei, Nica si Jgerenaia, iar antrenorul Valentin Calafeteanu este convins ca vor da ce au mai bun daca ii va folosi in partida de sambata. In meciul de saptamana trecuta de la Cluj, Jgerenaia a si inscris un eseu.

Un ultim meci facut impotriva celor de la Baia Mare in care baietii au dat totul pe teren si au cules roadele la final, insa in sport asa este, meciurile vin, trec. Deja e alta partida, cu alta miza acum. Noi suntem concentrati pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus. Cu siguranta cei doi vor juca cu mai multa ambitie. Deocamdata nu s-a anuntat grupul care va juca sambata, dar ca orice jucator cand pleci dintr-o casa cumva vrei sa demonstrezi anumite lucruri, dar astea sunt individuale. Pe mine ma intereseaza evolutia echipei la nivel colectiv si energia in antrenamente este una buna. Sper ca ceea ce am pus in practica la antrenamente sa se regaseasca si in meciul de sambata. Imi doresc ca iubitorii rugbyului timisorean sa vina alaturi de baieti. Asta a fost si un feedback foarte bun la ultima partida. A fost suportul publicului si au simtit intr-adevar ca au jucat acasa, au simtit al 16-lea jucator si ma bucur ca baietii le-au dat satisfactie la acea victorie impotriva celor de la Baia Mare„, spune inaintea meciului antrenorul Valentin Calafeteanu.

De la SCM Timisoara va lipsi in partida din weekend Eugen Capatana, cel care s-a operat miercuri, dupa o accidentare la umar suferita in meciul echipei nationale cu Argentina. Fostul capitan al Timisoarei va incepe si programul de recuperare. Banderola de capitan va fi, in meciul cu maramuresenii, pe bratul lui Vlad Neculau.

E un meci mare, un meci important pentru noi, dar il jucam acasa si avem tribuna aproape, suporterii aproape de noi, ceea ce ne bucura si ne da putere. O sa ridicam ritmul in meciul asta. Avem meciuri tari de jucat si trebuie sa ridicam stacheta. Bineinteles ca ne avantajeaza ca am jucat deja un meci„, a spus inaintea partidei Vlad Neculau.

Duelul dintre SCM Timisoara si Stiinta Baia Mare este programat sambata, de la ora 10.30, pe stadionul Gheorghe Rascanu. Partida va fi condusa la centru de Alexandru Ionescu, ajutat la cele doua tuse de Robert Diaconescu si Virgil Ionita.

Cele doua cluburi au anuntat si echipele ce vor intra in teren sambata. Timisoara ii are printre titulari pe fostii baimareni Holoia Feofaaki si Kvicha Jgerenaia, in timp ce baimarenii incep in primii 15 cu Tofa si Khalmakhelidze, ultimii sositi in Maramures.

SCM Timisoara: 1. Joji Sikote, 2. Marian Sabau, 3.Mosese Ducivaki, 4. Lucian Muresan, 5. Valentin Popirlan, 28. Dorin Lazar, 7. Vlad Neculau(c), 8. Holoia Feofaaki, 9. Gabriel Rupanu, 29. Florin Vlaicu, 11. Stephen Shennan, 12. Khvicha Jgerenaia, 13. Tevita Manumua, 14. Tiqe Iliesa, 15. Gabriel Conache. Rezerve: 25. Andrei Radoi, 17. Ciprian Chiriac, 18. Gigi Militaru, 19. Saukuru Etonia, 20. Sean Morrell, 21. Alin Conache, 10. Danut jipa, 23. Kemal Altinok

Stiinta Baia Mare: 1. Mihai Dico, 2. Iulian Hartig, 3. Revazi Dugladze, 4. Mtya Dumani, 5. Marius Danila(c), 6. Alexandru Alexe, 7. Nicholas Immelman, 8. Aleksandre Khalmakhelidze, 9. Helarius Kisting, 10. Tofa Levi, 11. Sikuea Taliauli, 12. Sione Fakaosilea, 13. Jason Tomane, 14. Darin Ont, 15. Paul Popoaia. Rezerve: 16. Omar Baliashvili, 17. Madalin Tala, 18. Domitian Muresan, 19. Florin Rosu, 20 Silviu Gradinaru, 21. Vladut Bocanet, 22. Alexandru Bucur, 23 Adrian Apostol

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.