Misterul monumentului de la Stonhenge dainuie de mai bine de 4.500 de ani, dar acum, noi dovezi schimba toate teoriile. O echipa de oameni de stiinta a facut o descoperire extraordinara, gasind 15 monumente necunoscute sub pamant.
Proiectul Stonehenge Hidden Landscapes a folosit niste senzori magnetici care au scanat zona monumentului din Wiltshire, potrivit Daily Mail.
Descoperirea celor 15 structuri subterane sugereaza faptul ca Stonehenge nu a fost un monument izolat, iar in apropiere au existat o multime de activitati umane.
Oamenii s-au minunat de maretia monumentului neolitic de la Stonehenge timp de mii de ani, dar scopul initial a ramas un mister.
Acum, o noua tehnica a dezvaluit 15 monumente neolitice necunoscute anterior, in jurul misterioasei constructii de la Stonehenge. Se spera ca in viitor, aceste 15 structuri subterane sa fie excavate si cercetate de arheologi.
Arheologul Vince Gaffney de la Universitatea Birmingham a participat la proiectul Stonehenge, o colaborare care a durat 4 ani cu Institutul Ludwig Boltzmann pentru Arheologie din Austria.
Au fost descoperite doua gropi, care in cea mai lunga zi a anului formeaza un triunghi cu Stonehenge.
Profesorul Gaffney crede ca in aceste gropi ar fi putut arde focuri, iar acestea ar fi fost concepute sa fie observate atat ziua, cat si noaptea, mai ales la rasaritul si apusul Soarelui.
Stonehenge ar fi fost construit ca un monument ce ar fi facut parte dintr-o procesiune, potrivit lui Gaffney.