TIMISOARA. O fetita care a fost grav ranita la furtuna din septembrie 2017, cand a cazut peste ea un copac subred si netoaletat de catre Primaria Timisoara, a primit despagubiri de 100.000 de euro de la municipalitate, in urma unei sentinte judecatoresti care a fost definitiva si favorabila familiei afectate.
„A fost un proces pierdut pentru femeia de a cazut un copac, cred ca a cazut pe ea si cred ca erau 100 de mii de euro despagubirea. Am semnat eu, au platit timisorenii„, a declarat Dominic Fritz, primarul Timisoarei.
Iata solutia instantei pe scurt, in noiembrie 2019: Respinge apelul formulat de apelanta reclamanta, împotriva sentinţei nr. 630/PI/22.04.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 454/30/2018. Admite apelul formulat de apelanta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara prin Primar. Schimbă în parte sentinţa nr. 630/PI/22.04.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 454/30/2018, în sensul că: Obligă pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara prin Primar la plata către reclamanta Catalinoiu Gabriela Teodora a sumei de 100.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Fără cheltuieli de judecată.
Va reamintim, la furtuna devastatoare din septembrie 2017 au decedat, in Timisoara, o femeie peste care s-a daramat un copac de la Zoo, sub care aceasta s-a adapostit, dar si un tanar peste care s-a prabusit poarta de intrare proaspat renovata de primarie, de pe Calea Lugojului.
Primaria Timisoara a pierdut sute de procese si a avut de achitat, numai in acest an, 18 milioane de lei
Primaria Timisoara a pierdut, numai in ultimul an, sute de procese si care au insemnat plata unor despagubiri de 18 milioane de lei, adica aproape 3 milioane de euro.
14,3 milioane de lei au fost deja achitate din suma totala. Primarul Dominic Fritz anunta ca va cere Corpului de Control sa faca verificari.
„Alte exemple despre cum nu mai trebuie sa functioneze lucrurile este situatia cheltuielilor de judecata si plata de despagubiri. Eu am rugat echipa sa imi faca o situatie. In 2020, din 1 ianuarie, Primaria Timisoara a platit deja in jur de 14.300.000 lei despagubiri si cheltuieli de judecata, deci procese pierdute si inca avem peste 3,7 milioane lei neachitate. In total, in acest an, am avut de achitat 18 milioane lei despagubiri si cheltuieli de judecata„, a declarat primarul Dominic Fritz.
Edilul spune ca pe viitor va lucra la o strategie prin care se va asigura ca functionarii nu vor mai face greseli care sa duca Primaria Timisoara in fata instantelor de judecata.
„Va trebui sa lucram la o strategie juridica, sa ne asiguram ca aparatul de specialitate nu mai face atatea greseli care ulterior duc la procese. Si, apoi, poate trebuie sa ne aparam mai bine in instanta ca sa nu mai pierdem atatea procese. Suma asta arata o lipsa sistematica de respect pentru lege, pentru ca, daca pierzi procese de 18 milioane lei intr-un singur an, asta spune ceva despre legalitate. Asta se va schimba. Probabil nu peste noapte pentru ca procesele pe care le vom pierde la anul sunt tot procese pentru lucruri ce s-au intamplat in fosta administratie. Nu este o situatie sustenabila si daca ne intrebam de ce primaria nu are bani sa-si plateasca facturile, aici poate avem un raspuns„, a declarat Fritz.
Intrebat ce suma a platit Primaria Timisoara drept cheltuieli de judecata, primarul a explicat ca din cele 18 milioane de lei, aproximativ 500.000 de lei reprezinta cheltuieli de judecata.
„Strict cheltuieli de judecata, in jur de 500 de mii de lei, si asta, cu siguranta, s-ar putea sa avem in viitor un vicepriamr care este jurist, avocat, si una din intentiile mele e sa lucrez cu el la o analiza. Cu siguranta, o buna parte din procese puteau fi evitate. E imposibil ca suma asta sa fie la zero intr-o primarie, dar analiza este in curs„, a precizat primarul.
Dominic Fritz a mai adaugat ca va cere Corpului de Control sa faca unele verificari in randul functionarilor publici din primarie.
„Eu am inceput sa rog si Corpul de Control sa faca verificari daca este posibila o actiune in regres. Binenteles ca sunt in discutii cu Curtea de Conturi, dar care e o institutie separata, nu sunt in subordinea mea, dar da, cred ca e important ca acolo unde in urma unor greseli contribuabilii Timisoarei au avut daune, sa vedem daca nu se pot recupera aceste prejudicii„, a mai spus Fritz.