TIMISOARA. Politistii au fost la datorie si n-au crutat niciun sofer prins pe picior gresit la volan, pe soselele din Timis ori pe strazile din Timisoara, in weekend.
In numai trei zile, a plouat cu amenzi. Nu mai putin de 517 soferi au fost sanctionati, in marea lor majoritate pentru ca au calcat prea tare pedala de acceleratie.
54 de conducatori auto au ramas fara carnete pentru ca au ignorat culoarea rosie a semaforului, au facut depasiri nepermise sau nu au acordat prioritate ori se urcasera bauti la volan.
La Ghiroda, politistii au oprit un barbat in trafic pentru control si au descoperit ca acesta avea o alcoolemie de 0,70 in aerul expirat. Barbatul s-a ales cu dosar penal.
Politistii de la Rutiera ii anunta pe soferi ca si saptamana aceasta vor sta de veghe pe soselele din Timis si vor fi necrutatori cu acei conducatori auto care ignora regulile de circulatie.