Doar doua dintre cele 31 de spatii din Bastionul Theresia au ramas neocupate. Aceasta deoarece vechii chiriasi, dintre cei care au detinut spatii inainte de demararea investitiei, s-au judecat cu Primaria Timisoara, respectiv Consiliul Judetean Timis, pentru a fi primiti in aceleasi locatii.
„Fostul chirias SC Complex Bastion SRL a dar in judecata Primaria, avand un contract in derulare la ora la care a inceput renovarea Bastionului. A castigat in instanta la Tribunalul Timis, sentinta ramasa definitiva prin decizia finala a Curtii de Apel Timisoara si ireversibila prin decizie a inaltei Curti de Casatie si Justitie. Conform sentintei, se face un nou contract de inchiriere cu fostul chirias pana la finalul anului 2018 pe intregul spatiu din Bastion care este in patrimoniul municipiului“, a declarat Lacramioada Condea, purtator de cuvant la Primaria Timisoara.
In partea detinuta de Consiliul Judetean Timis, in Bastion exista un singur spatiu gol, insa CJT i-a gasit o intrebuintare.
„Exista o singura locatie, un spatiu gol, folosit temporar, datorita unui proces in instanta cu fostul chirias. Nu ne-am permis sa alocam spatiul respectiv decat pentru expozitii temporare. Avem un proces cu un fost chirias si acum asteptam sentinta definitiva, dar folosim acel spatiu temporar pentru expozitii cu tematica, deci nu e dedicat unei activitati permanente“, a declarat Constantin Ostaficiuc, presedintele Consiliului Judetean Timis.
„Reabilitarea si revitalizarea fortificatiei Cetatii Timisoara Bastionul Theresia“ a presupus o investitie de 9,7 milioane de euro din care 5 milioane de euro din fonduri Phare, 1,7 milioane de euro de la bugetul de stat, 2,3 milioane de euro de la CJT, iar 1 milion de euro de la Primaria Timisoara.
Bastionul Maria Therezia a fost construit intre anii 1730-1735 si este cea mai mare bucata de zid pastrata din vechea Cetate a Timisoarei. Este folosit ca pasaj si inainte gazduia diferite spatii comerciale.