Programul pregatit de organizatori, Primaria Deta, este unul cat se poate de diversificat astfel incat sa fie pe placul tuturor locuitorilor orasului, indiferent de varsta.
Pe parcursul celor trei zile de sarbatoare vor fi spectacole de muzica populara, dansuri, muzica de fanfara, muzica moderna, spectacole pentru copii dar si parade ale portului popular. De asemenea, vor participa reprezentatii ai formatiilor invitate din Serbia si din Ungaria.
Potrivit programnului, sarbatoarea va incepe vineri, 29 iulie, de la ora 17 cu parada portului popular si cu fanfara din Costeiu (Serbia). Apoi, pe scena vor urca solistii Zorica Savu, Dumitru Teleaga, Stana Stepanescu, Doriana Talpes, Dumitru Stoicanescu, Codruta Moldovan, dar si ansambluri folclorice din Deta si Becicherecu Mic.
Sambata, in cea de-a doua zi a manifestarii, de la ora 19 va avea loc un spectacol sustinut de Ansamblul folcloric „Laza Nancici”, din Varset (Serbia). Cel mai asteptat moment al serii va incepe la ora 22 cand timp de o ora vor canta baietii de la Directia 5. SZeara se va termina cu un bal la care va canta formatia „Pink”
In ultima zi a sarbatorii, duminica, 31 iulie, in prima parte a zilei, de la ora 9 dimineata se va desfasura un cros, iar de la ora 11 va avea loc o lansare de carte. De la ora 17, pe scena vor urca micutii de la gradinita din Deta care vor sustine un spectacol, apoi vor urca pe scena si alti artisti. De la ora 23 pana in miez de noapte va canta Cargo. Zilele orasului Deta se vor incheia, apoi, cu un frumos foc de artificii.