In timp ce Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, era audiat, la Judecatoria Sectorului 1, a fost publicata motivarea procurorilor DNA pentru propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Motivele se bazeaza pe interceptari ale unor convorbiri telefonice si inregistrari ambientale ale unor discutii.
Potrivit procurorilor, din cuprinsul actelor de urmarire penala efectuate pana in prezent a rezultat ca, la jumatatea lunii aprilie 2013, partea vatamata (reprezentantul RDS-RCS – n.red.) a fost contactata de Alexandrescu George Sorin, care i-a solicitat o intrevedere urgenta, imprejurare cu care cei doi s-au intalnit.
Acelasi document arata ca Alexandrescu a urmarit sa constranga „partea vatamata”, numele reprezentantului RCS-RDS nefiind mentionat, sa semneze in numele companiei un contract avand ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinand Antena TV Group SA in conditii prestabilite, respectiv pe o perioada de cinci ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane de euro/anual, ceea ce implica incasarea unui pret de 0,6 euro/lunar/abonat. Reprezentantul companiei de cablu a fost amenintat cu darea in vileag a unor fapte compromitoare pentru acesta, de natura a-i afecta viata personala si cariera profesionala.
Sorin Alexandrescu, director general in Antena Group, a fost adus vineri, la Judecatoria Sectorului 1, unde magistratii urmeaza sa decida dau curs cererii procurorilor DNA de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Sorin Alexandrescu a fost retinut joi seara, pentru 24 de ore, dupa ce aproape intreaga zi a fost audiat de procurorii anticoruptie intr-un dosar in care este urmarit penal pentru santaj. El a fost adus incatusat, cu duba politiei, la ora 12:00.