Regele Mihai al Romaniei a vorbit de ziua lui in Parlament, in fata tuturor deputatilor si senatorilor. A fost primul sau discurs in fata forului legislativ dupa mai bine de 60 de ani. Citeste mai jos ce a spus!
Regele Mihai a sosit, marti dimineata, la Parlament, insotit de membri ai familiei regale. A fost intampinat de presedintele Senatului, Mircea Geoana si de Garda de Onoare. Regele Mihai si familia regala au plecat de la Palatul Elisabeta in jurul orei 09.00. Coloana oficiala a trecut pe Calea Victoriei, prin fata Palatului Regal.
Mircea Geoana, presedintele Senatului, a deschis sedinta: „La multi ani, Majestatea voastra! Prezenta in Parlament a Regelui este o dovada de impacare si de recunoastere a trecutului. Este dovada continuitatii istorice a faptului ca perioada comunista este inchisa. in acest moment aniversar aduc o reverenta fireasca la implinirea celor 90 de ani de viata. Suntem aici sa ne cunoastem si sa ne recunoastem trecutul. Salut prezenta tuturor grupurilor parlamentare.”
Regele Mihai:
„Doamnelor si domnilor senatori si deputati, sunt mai bine de 60 de ani de cand m-am adresat natiunii romane din Parlament. Am primit cu bucurie invitatia. Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru. Ultimii 20 de ani au adus democratie si libertati. Romania a evoluat mult in ultimele doua decenii. Mersul Romaniei europene are ca fundament existenta Parlamentului. Drumul nostru ireversibil catre UE si NATO nu ar fi fost posibil fara actiunea pentru libertate in legislativul romanesc de dupa 1989. Politica e o sabie cu doua taisuri. Garanteaza democratia daca este practicata in respectul legii. Politica poate aduce insa si prejudicii cetateanului. Multe domenii din Romania gospodarite compentent si liber au reusit sa mearga mai departe in ciuda crizei economice.
Sunt mahnit ca oamenii batrani si bolnavi trebuie sa treaca prin situatii injositoare. Romania are nevoie de infrastructura. Scoala este si va fi o piatra de temelie. Vom continua sa facem ce am facut intotdeauna. Vom sustine interesele fundamentale ale Romaniei.
Institutiile democratice nu sunt guvernate doar de legi si de etica, ci si de un simt al datoriei, iubire de tara. Sunt criteriile principale ale vietii publice. Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta.
Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre.
In 1989, in ajutorul Romaniei s-au ridicat voci cu autoritate de pe toate meridianele globului.
Romania si toate tarile din Europa au nevoie de carmuitori respectati. Nu trebuie uitati romanii si pamanturile care ne-au fost luate.
Europa de azi e un continent in care popoarele nu se schimba ca urmare a deciziilor politicienilor. Sta doar in puterea noastra sa facem tara puternica si admirata in lume.
Nu vad Romania ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o imprumut de la urmasii nostri. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”
Discursul a avut loc cu ocazia celei de a 90-a aniversari a fostului suveran.
La sedinta solemna a Parlamentului au fost invitati sa participe presedintele Romaniei, fosti sefi de stat, consilieri prezidentiali, Guvernul, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, primarul Capitalei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, directorii SRI, SIE, SPP, STS, Avocatul Poporului, presedintii Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Curtii de Conturi, ai inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Academiei Romane, Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, Asociatiei Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul”, membri ai corpului diplomatic.