TIMISOARA. Daca pe teren au avut prestatii destul de modeste, pe hartie lucrurile stau bine. Doua dintre echipele ce repreziunta Timisoara in liga secunda de fotbal merg in pregatire centralizata peste hotare, doar una dintre ele neavand bani pentru extravagante.
Cea mai bine clasate dintre banatene, ASU Politehnica, locul 11, nu merge in strainatate sa se pregateasca, si nici macar la munte. „Echipa suporterilor” se va pregati cel mai probabil in Timisoara. Reunirea este programata pentru 10 ianuarie si sunt deja programate opt partide amicale, cu echipe din zona, din ligile inferioare.
Ripensia, locul 12, la egalitate cu trupa viola, se va reuni pe 14 ianuarie. Trupa din Ciarda Rosie care si-a revenit sub „domnia” lui Alexandru Pelici va avea parte de un cantonament unde merg echipele cu pretentii, in Antalya, intre 28 ianuarie si 8 februarie. La revenirea in tara, banatenii au programate doua jocuri test, cu UTA si cu SCM Scolar Resita.
Ultima clasata din liga secunda, ACS Poli, viseaza la o salvare miraculoasa de la retrogradare, odata cu venirea la club a lui Valeriu Rachita. Fosta prim-divizionara se va reuni pe 15 ianuarie, iar in prima decada a lunii februarie se va pregati si ea in Antalya, acolo unde va disputa si trei partide de verificare cu echipe din Rusia si Ucraina. Acasa, ACS va mai disputa alte trei jocuri amicale.
Este de asteptat ca toate cele trei grupari sa faca mai multe transferuri care sa le intareasca loturile, insa reprezentantele Timisoarei au declarat ca vizeaza in special tineri romani, de perspectiva.