Avertisment dur al medicului Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babes din Timisoara. In cazul in care numarul bolnavilor de coronavirus in stare grava, internati pe sectiile ATI, creste, numarul paturilor de pe aceste sectii va deveni insuficient, iar medicii vor fi pusi in situatia de a alege ce pacienti trateaza.
„Numărul de pacienți noi oscilează între 1.200 și 1.400 pe zi. În spital, pacienții se internează și se externează în ritm rapid. Însă la nivelul secțiilor ATI acest lucru nu funcționează. Pentru un pacient internat la ATI, perioada de internare este de cel puțin două săptămâni”, a explicat doctorul Virgil Musta pentru Digi24 de ce crește numărul de pacienți internați la Terapie Intensivă.
Conform raportarilor, miercuri erau internati nu mai putin de 502 pacienti in stare grava, la ATI, iar numarul total de paturi din aceste sectii este de aproximativ 850.
„S-ar putea să nu putem interna unde au nevoie de ventilație mecanică și acei pacienti s-ar putea să nu supraviețuiască”, a mai spus Virgil Musta.
Citeste mai mult AICI.