Opinia Timisoarei

Documentatia pentru parcarea supraetajata a Consiliului Judetean, aflata inca in comisiile tehnice, analizata de OAR Timis. Ce temeri au arhitectii

TIMISOARA. Consiliul Judetean Timis pregateste licitatia pentru amenajarea parcarii supraetajate din plin centrul Timisoarei, pe bulevardul Regele Mihai I al Romaniei, fost Sfantul Ioan, peste drum de Hotel Timisoara.

Va intocmi si un proiect de hotarare pe care il va supune votului consilierilor, in care sa se regaseasca documentatia pentru viitoarea atribuire a contractului de concesiune de lucrari. De altfel, documentele sunt acum in dezbaterea alesilor judeteni, in comisii tehnice, in vederea realizarii formei lor finale.

CITESTE SI: Administratia Fritz tine la secret costurile construirii primei parcari publice supraetajate din Timisoara. Consilierii locali au votat valoarea totala a investitiei, fara sa aiba habar cat vom plati pentru: demolare farmacie si anexe, relocare utilitati, ridicare parcare 

Ordinul Arhitectilor Filiala Timis anunta ca a analizat aceasta documentatie preliminara si a facut o serie de observatii pe marginea ei.

– ca abordare generala in situatia unei investitii, cu atat mai mult in zona centrala a Timisoarei,sustinem si incurajam aparatuladministrativ sa opteze pentru organizarea de concursuri de arhitectura; in situatia de fata ar fi absolut obligatoriu un concurs de arhitectura prin care sa se poata filtra mai multe variante prezentate, realizate pe baza unor studii profesionale de urbanism, arhitectura, istorie, etc. Situl se afla in Zona de protectie a Sitului urban Cartierul „Cetatea Timisoara”, sec. XVIII-XX, este necesar acordul/parerea/consultarea D.J.C.Timis.
-pe terenul in discutie, situat pe inelul 1 al Timisoarei, in imediata apropiere de centrul istoric si Piata Victoriei, credem cu tarie ca e nevoie de o abordare atenta care sa tina seama de integrarea in context, cu grija in stabilirea gabaritelor, alegerea materialelor etc„, arata OAR intr-un comunicat.

Arhitectii au mai facut o serie de observatii punctuale asupra viitorului caiet de sarcini, parte a documentatiei de atribuire:

-la descrierea destinatiei imobilului, pag. 3, este impus regim de inaltime P+4E+5R; propunem modificarea in regim de inaltime maxim (S)+P+4E+Etr; subsolul este necesar pentru spatii tehnice. De asemenea, inaltimea maxima posibila nu poate fi impusa prin caietul de sarcini ci rezulta prin PUZ;
-distributia functiunilor in cazul unei constructii cu destinatie mixta (parcare auto si alte functiuni) nu poate fi impusa prin caietul de sarcini, ci trebuie sa rezulte in urma studiilor urbanistice; avand in vedere locatia, consideram ca investitia pe acest sit ar trebui sa acomodeze preponderent functiuni de interes public, stabilite prin studii urbanistice, si secundar parcare auto;
-in caietul de sarcini, la pag. 3, este impus un numarm minim de 430 de locuri de parcare; propunem sa fie cerut prin caietul de sarcini un numar optim, lasand in atributiile proiectantului stabilirea numarului exact, avand in vedere ca normativul de parcari a fost actualizat si este posibil ca acest numar sa nu fie realist;
-la pagina 6 se face referire la NP 24-97 care nu mai este valabil; a se inlocui cu NP 24-2022;-in ceea ce priveste durata contractului descrisa la pagina 10, capitolul 2.2, consideram ca termenele in forma actuala sunt neverosimile si imposibil de respectat, existand riscul ca livrabilul sa fie de calitate indoielnica; propunem modificarea termenelor dupa cum urmeaza: 44 de luni pentru proiectarea si executia investitiei (PUZ –14 luni, proiect DTAC, proiect tehnic, detalii de executie si caiete de sarcini -10 luni, executie lucrari –24 luni); aceste modificari vor trebui implementate inclusiv la paginile 19 si 20 din documentatie;
-propunem eliminarea tabelului continand indicatori teritoriali de la pagina 11, fiind o contradictie a principiilor legislative care guverneaza legislatia in domeniul urbanismului. Acesti indici de tip POT / CUT se stabilesc prin PUZ si nu pot fi impusi prin caietul de sarcini, cu atat mai mult fiind vorba despre un proiect in zona 0 a Timisoarei;
-in aceeasi nota, propunem eliminarea scenariului recomandat la pagina 11 –datele din tabel nu se pot anticipa inainte de aprobarea PUZ si elaborarea SF-ului;
-in ceea ce priveste inchiderile si finisajele exterioare stipulate la pag. 11, consideram ca sunt mult prea limitative, iar calitatea lor nu este in concordanta cu zona centrala istorica;
-verificarea proiectului tehnic la care se face referire la pag. 14 se face prin grija beneficiarului (CJT) si nu a proiectantului„, mai arata OAR Timis.

Aceeasi arhitecti sustin ca „lipsesc informatii relevante ce tin de partea economica a investitiei prin care beneficiarul (CJT) sa poata anticipa interesul de a se investi minim in lucrari de calitate indoielnica cu scopul de a maximiza profitul„.

Reprezentantii Consiliului Judetean Timis precizeaza ca documentatia inca nu este gata, ci in proces de imbunatatire.

In momentul de fata se lucreaza la imbunatatirea proiectului de hotarare urmand ca acesta sa intre in comisii, respectiv in plen la sfarsitul lunii mai. In acest timp, au loc intalniri tehnice si de consultare a consilierilor judeteni de la toate partidele politice”, au transmis reprezentantii CJ Timis.

CITESTE SI: Administratia Fritz vrea sa construiasca un loc de parcare cu 50.000 de euro. Dublu fata de New York. Prima parcare supraetajata, de nici 200 de locuri, pe care o va face primaria la Spitalul de Copii, o concureaza la pret pe cea de 900 de la Iulius Town Timisoara

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version