TIMISOARA. Copiii, unul de 10 si altul de 11 ani se jucau in gara din localitatea Jupa. Nimeni nu stie cum au ajuns sa se urce pe un tren, dar urmarea a fost ingrozitoare. Amandoi au arsuri cumplite, iar medicii se lupta acum sa le salveze viata.
Cei doi copii s-au electrocutat dupa ce s-au urcat pe un tren, in gara din localitatea Jupa, judetul Caras Severin, si au ajuns in apropierea liniior de inalta tensiune.
”La ora 19.20, un minor in varsta de 13 ani a apelat numarul unic de urgente 112 cu privire la faptul ca alti doi copii in varsta de 10, respectiv 11 ani s-au electrocutat. Din primele verificari se pare ca cei doi copii se jucau in gara din Jupa si s-au urcat pe vagonul unui tren de marfa si s-au electrocutat”, a declarat Ancuta Balint, purtatorul de cuvant al ISU Caras- Severin.
O masina de interventie pentru victime multiple i-a preluat e cei doi micuti de la spitalul din Caransebes pentru a-i aduce la Timisoara. De aici, vor fi dusi cu avionul la Bucuresti.
”Doi copii de 10 si 11 ani care in acest moment se afla la spitalul din Caransebes vor fi transferati la Bucuresti. O masina de victime multiple cu un echipaj se va deplasa de la Timisoara la Caransebes, apoi, dupa ce-i va prelua pe cei doi pacienti ii va transporta la Timisoara, pe aeroport unde vor fi preluati de avionul SMURD si vor fi dusi la Bucuresti, la spital”, a declarat medicul Mihai Grecu, seful SMURD Timisoara
Potrivit medicilor, unul dintre copii are arsuri pe 70% din suprafata corpului, iar cel de-al doilea pe 15% din suprafata corpului.