TIMISOARA. Restructurare la nivelul conducerii Colterm anuntata de noul sef al companiei de termoficare de la Timisoara. Directorul general Bogdan Nanu, despre care presa locala tocmai a dezvaluit ca a avut in trecut probleme mari cu legea, fiind condamnat pentru infractiuni economice, a decis sa desfiinteze doua din cele 7 functii de directori din cadrul companiei.
CITESTE SI: Directorul COLTERM Bogdan Nanu pune condamnarea penala pe seama… naivitatii din tinerete. Nu isi da demisia, ci continua misiunea incredintata de primarul Timisoarei Dominic Fritz
Vrea sa-i puna pe liber pe directorul de distributie si pe cel de productie.
„Am făcut o analiză temeinică a situației managementului Colterm care a permis acumularea unei datorii de 300 de milioane de lei și a închis ochii la contracte la limita legii, care au adus compania în pragul falimentului. Am ajuns la concluzia că trebuie să începem curățenia.
Am comunicat deja acest lucru în interior, directorilor vizați și angajaților din conducere, și am provocat niște cutremure. Voi cere Consiliului de Administrație să aprobe restructurarea conducerii Colterm și am încredere că membrii CA pun pe primul plan revenirea economică a companiei„, a declarat Bogdan Nanu, directorul general Colterm.
Consiliul de Administratie al COLTERM S.A. va fi convocat de urgenta cu acest punct pe ordinea de zi, transmit reprezentantii companiei de termoficare din Timisoara.
Va reamintim, in urma cu doua saptamani, primarul Dominic Fritz anunta numirea lui Bogdan Nanu la sefia Colterm si spunea ca-si pune toata nadejdea in vasta experienta a acestuia in domeniul financiar pentru a redresa compania.
„Schimbarea are la baza si experienta vasta in domeniul financiar a d-lui Bogdan Nanu, cu atat mai mult cu cat in perioada urmatoare vor fi implementate la nivelul companiei de termoficare masuri de reorganizare a societatii, care vizeaza, in principal, restructurari de ordin economic, conditii in care expertiza acestuia va fi un garant pentru revigorarea Colterm SA”, spunea atunci Dominic Fritz.
Conform colegilor de la Renasterea Banateana, Bogdan Nanu are o condamnare pentru inginerii financiare.
Va reamintim, zilele acestea se face o incercare de salvare a companiei de termoficare din Timisoara de la insolventa. Ajungand la datorii catre furnizori de aproximativ 310 de milioane de lei si avand de primit doar 160 de milioane de lei de la Primarie, a devenit deja o normalitate ca, in fiecare iarna, Colterm sa anunte abonatii ca risca sa ramana fara apa calda si caldura.
Pentru a incerca sa tina pe linia de plutire compania, urmeaza sa fie luata o noua masura, anunta primarul Dominic Fritz si conducerea Colterm: un contract de concordat preventiv, in baza caruia sa se reesaloneze datoriile, completat de planul de investitii pentru reorganziarea si retehnologizarea companiei.
Practic, Colterm trebuie sa-i convinga pe cei fata de care are cea mai mare din datorii, de 75%, sa accepte acest procedeu.
Concordatul preventiv reprezinta o intelegere cu creditorii, validata de un judecator, pentru esalonarea datoriilor in cadrul unui plan de reorganizare a companiei. In cadrul concordatului, creditorii nu pot declansa insolventa companiei si nu pot solicita executari silite, nici a Primariei Timisoara, nici a activelor functionale ale Colterm.