TIMISOARA. Ripensia s-a intors din cantonamentul de la Buzias pentru a disputa un nou joc de pregatire, acasa, pe Electrica. Adversarul a fost unul de traditie, cu care echipa banateana s-a intalnit de mai multe ori in ultimul an, Soimii Lipova.
Ripensia a aratat alta fata, dupa acel greu de digerat 1-2 cu Avantul Periam, iar acum nimic nu a fost lasat la voia intamplarii. Elevii lui Cosmin Petruescu nu au facut rabat de la efort si au aratat multa pofta de joc. A fost 2-0 contra uneia dintre premiantele din seria a 8-a a Ligii a 3-a din sezonul trecut, dar o victorie muncita si clara.
Tanarul de perspectiva Ion Vasluian a deschis scorul in primele minute, apoi un jucator aflat in probe, liberianul Emanuel Ernest a punctat in partea secunda, 2-0. Evolutia sa i-a adus si contractul mult dorit, atacantul care a jucat ultima data la Rapid in liga secunda semnand o intelegere pe doi ani cu gruparea in galben si rosu.
Cu Ripensia a iscalit un contract si Dan Taras, international din Republica Moldova, mijlocas ofensiv cu partide in preliminariile Europa League alaturi de Petrocub Hincesti. Acesta a jucat ultima data la FC Sfintul Gheorghe, una din echipele bune ale Republicii Moldova si va juca in Timisoara in urmatoarele doua sezoane.
Odata ce au semnat cei doi fotbalisti, Ripensia a ajuns la 5 transferuri in aceasta vara, dupa ce si Octavian Mosoarca, Raul Vidrasan si Razvan Morariu au parafat si ei intelegeri pe 3 ani cu formatia timisoreana.
In alta ordine de idei, Ripensia joaca urmatorul amical in 14 iulie, impotriva Universitatii Cluj.