TIMISOARA. Primarul Dominic Fritz a declarat ca, in Timisoara, USR PLUS a obtinut peste 40 la suta din voturi, conform numaratorii paralele, adica ”USR PLUS are in Timisoara cam cat au PSD si PNL impreuna”.
Cu alte cuvinte, Alianta USR PLUS si-a pastrat rezultatul de la Alegerile Locale din septembrie.
CITESTE SI: Cine sunt noii parlamentari de Timis. Lista cu senatorii si deputatii. Doi vor fi de la AUR
”Rezultatele la nivel national nu sunt o mare bucurie, dar lucrurile nu sunt foarte clare, speram ca vom putea face un guvern de dreapta pentru ca asta are nevoie România acum. Dar aici, in Timisoara si in Timis, lucrurile sunt destul de clare si numaratoarea noastra paralela arata ca am câstigat foarte clar. in Timisoara USR PLUS o sa ia probabil peste 40 la suta, la o distanta de aproape 20 la suta fata de PNL si USR PLUS are in Timisoara cam cat au PSD si PNL impreuna. Cel mai probabil o sa avem 3 deputati si un senator”, a declarat Dominic Fritz.
Conform numaratorii paralele a voturilor, facuta de partidele parlamentare, in Timisoara, USR PLUS a obtinut 40,2% din numarul total de voturi, PNL – 21,6%, PSD – 15,8%.
In judetul Timis, USR PLUS a obtinut 28,1% din voturi, PNL a obtinut 24,5% din voturi, iar PSD – 20%.
Daca excludem, insa, Timisoara din calculul voturilor judetului, situatia se prezinta astfel:
PNL 26,80%
PSD 23,21%
USR PLUS 18,31%
AUR 10,23%
PMP 5,66%
In Timis, Birorul Electoral Central a centralizat, pana la ora difuzarii acestei stiri, rezultatele din 564 de sectii, din totalul de 601 organizate pentru Alegerile Parlamentare 2020.