MedLife Group este lider de piață în domeniul serviciilor medicale private din România. După un an extrem de dinamic, marcat de 20 proiecte semnificative, 2023 se anunță un an al optimizării și consolidării afacerii la nivel național. Compania are ca obiectiv consolidarea celei mai mari platforme de diagnostic şi tratament din România.
În 2015, anul de dinaintea listării pe Bursa de Valori București, MedLife era o afacere de circa 90 de milioane de euro. MedLife este în prezent o companie listată la Bursa de Valori București, cu cea mai extinsă rețea privată de clinici, spitale și laboratoare medicale din România, cu o cifră de afaceri de peste 400 de milioane de euro. În anul 2023, operatorul de servicii medicale se concentrează pe consolidare, dar pe termen lung ţinta de business este atingerea pragului de 1 miliard de euro.
Despre antreprenoriatul medical și finanțarea pe piața de capital vorbeste, la Timișoara, Dorin Preda, Director Executiv ale MedLife Group. Universitatea de Vest din Timișoara în parteneriat cu Bursa de Valori București organizează evenimentul „Antreprenoriat și finanțare pe piața de capital”, în cadrul căruia propune ca temă principală antreprenoriatul și modalitățile de finanțare ale afacerilor prin piețele de capital.
Evenimetul a fost programat luni, 13 martie 2023, de la ora 11:30, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
În agenda acestui eveniment special, consacrat dezbaterilor actuale despre piața de capital, au fost înscrise prelegeri ale unor specialiști reprezentativi ai acestui domeniu de vârf. Vor susține intervenții, în cadrul conferinței, atât Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea și Directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase; Directorul executiv MedLife, Dorin Preda cât și Președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și antreprenor „Flori de ie”, Cristina Chiriac; brokerul IFB Finwest, Ovidiu Serdean și brokerul Goldring, Laurențiu Căpcănaru. Sunt invitați să participe specialiștii domeniului, studenții, cercetători, cadre universitare, mass media dar și experți și profesioniști ai domeniului din întreaga comunitate.
Participarea este liberă.
MedLife este în prezent o companie listată la Bursa de Valori București, cu cea mai extinsă rețea privată de clinici, spitale și laboratoare medicale din România, cu o cifră de afaceri de peste 400.000.000 de euro, cu peste 10.000 de salariați și colaboratori, având acoperire în aproape toate județele țării și cu planuri de extindere euroregională. Compania se află într-un proces intens de consolidare și extindere în Timiș și în regiunea de vest a României. Doar în Timișoara, MedLife deține 8 clinici private, o clinică în dezvoltare în complexul Iulius Mall Timișoara, 2 laboratoare de analize, 1 laborator de celule stem, peste 10 puncte de recoltare pentru analize, două spitale de zi, un spital privat și o maternitate în dezvoltare, un centru performant de imagistică, un centru de permanență și peste 20 de cabinete medicale onsite în marile companii din oraș. Grupul MedLife – Medici’s – Sfânta Maria oferă servicii unui număr de peste 600 de companii-client doar în județul Timiș.
Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, alături de medicii de elită care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români servicii de exelență, calitate, grijă și respect pentru nevoile lor.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
“Sănătatea nu poate fi pusă pe pauză”
“Efectele războiului din Ucraina au reprezentat principalul motiv de îngrijorare în 2022 nu doar pentru noi, ci pentru întregul mediu de business din România. Deși MedLife nu are afaceri în Ucraina și deci, nu putem discuta de un impact direct asupra business-ului, criza din regiune ne-a vizat în mod indirect și pe noi, odată cu accentuarea volatilității economiei regionale.
Cu toate acestea, cei doi ani de pandemie, dar și războiul din Ucraina ne-au arătat că sănătatea nu poate fi pusă pe pauză. Am continuat planurile de dezvoltare și astfel, am reușit să ne extindem atât prin proiecte dezvoltate organic, cât și prin achiziții, așa cum am menționat mai sus.
Dinamica activităților noastre din toată această perioadă s-a reflectat și în evoluția financiară a Grupului, în anul 2022 MedLife a înregistrat o cifră de afaceri consolidată pro-formă de peste 400 milioane de euro”, declară Dorin Preda, Director Executiv ale MedLife Group.
Politica grupului MedLife este de a oferi populației servicii medicale de calitate, prin dezvoltare organică a grupului dar și prin achiziții la nivel zonal și regional. În viziunea MedLife, actul medical nu are ca scop principal profitul financiar, ci sănătatea pacientului.
Una din principalele priorități ale companiei pentru anul 2023 rămâne proiectului MedLife Medical Hub, cel mai mare parc medical al Grupului, care a intrat în cea de-a doua etapă de dezvoltare. Aceasta prevede punerea în funcțiune a noi săli de operații, extinderea unităților pre și post-operatorii și recalibrarea circuitelor spitalicești. Pe termen lung, proiectul-pilot MedLife Medical Hub va fi replicat și în alte zone din țară, precum Timișoara, Brașov, Sibiu, Cluj sau Arad.
În prezent, Grupul MedLife deține cea mai puternică rețea de diagnostic și tratament din România, cu 700 de locații proprii și partenere la nivel național. Peste 5,5 milioane de pacienți unici au apelat până acum la servicii de prevenție, wellness, tratament și spitalizare în unitățile MedLife, iar peste 800.000 de angajați beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.