TIMISOARA. „Este inacceptabil cum inteleg anumiti operatori economici sa isi desfasoare activitatea„, a spus Alin Mihai Gubandru, comisar sef CRPC Regiunea de Vest, dupa controalele facute marti la Timisoara, in mai multe restaurante si fast-food-uri.
CITESTE SI: O roata a zburat in mijlocul strazii. Accident cu 5 masini pe un bulevard din Timisoara. Foto
Pe doua dintre ele, inspectorii OPC au pus lacatul temporar, dupa ce au gasit o serie intreaga de abateri ce puneau in pericol clientii.
„Au fost verificate 4 unitati de alimentatie publica (restaurante, fast-food) respectiv SC LA FOCACCERIA SRL, SC AKD GREEN HOUSE SRL (pe str Vasile Alcsandri 5), SC DRUNKEN RAT SRL, SC FALAFEL KING SRL.
La toate unitatile verificate au fost constatate abateri.
Principalele abateri de la legislatie constate:
-produse preparate si materii prime lipsite in totalitate de elemente de identificare-caracterizare necesare determinarii conformitatii acestora
-produse preparate si materii prime pastrate la o temperatura ridicata
-insecte vii prezente atat pe suprafetele de preparare si de servire precum si pe produse
-conditii de depozitare improprii
-gramaje constate sub cel declarat
-nerespectarea conditiilor de depozitare recomandate de producator
-aparate utilizate in procesul de preparare neigienizate corespunzator
Sanctiuni aplicate:
-4 amenzi contraventionale in valoare totala de 19.000 lei
-3 avertismente
Au fost dispuse urmatoarele masuri complementare:
– oprirea temporara de prestari servicii pana la remediere pentru 2 unitati, respectiv SC LA FOCACCERIA SRL si SC AKD GREEN HOUSE SRL
-retragerea definitiva de la comercializare a materiilor prime si a produselor neconforme
Cele mai mari abateri de la legislatie au fost constatate la unitatile pentru care a fost dispusa masura de oprire temporara de prestari servicii„, a transmis comisar sef CRPC Regiunea de Vest Alin Mihai Gubandru, care a precizat ca astfel de controale vor continua in aceste zile calduroase in care localurile trebuie sa ia masuri suplimentare pentru a asigura depozitarea corespunzatoare a materiilor prime si a mancarurilor gata pregatite de vanzare.