Opinia Timisoarei

Doua surori din Timis, injunghiate cu un cutit de un tanar! Fetele au ajuns la spital, iar politistii il cerceteaza pe agresor

UPDATE: Tanarul de 17 ani din Becicherecu Mic a fost retinut pentru 24 de ore, iar joi a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara cu propunere de arestare preventiva.

Baiatul este acuzat de furt calificat, de conducerea unui autoturism fara permis si de port fara drept al unui cutit, precum si de folosirea acestuia.
____________________________________________________________________________

TIMIS. Un baiat de 17 ani din Becicherecu Mic a ranit, miercuri dimineata, doua tinere din Dudestii Noi, suparat ca tatal acestora l-a reclamat la Politie ca a intretinut relatii sexuale cu una dintre ele, care era minora, si ca politistii i-au intocmit dosar penal.

Tanarul s-a razbunat astfel pe cele doua surori, chiar in localitatea in care acestea locuiesc, in Dudestii Noi.

Cele 2 fete mergeau la scoala, pe trotuar. Baiatul le-a urmarit dintr-o masina si, la un moment dat, s-a oprit langa ele si le-a atacat cu un cutit, in fata unei case. Una dintre ele, care are 21 de ani, a fost taiata la piciorul drept, iar cealalta, de 14 ani, la mana stanga si pe fata. Ele au reusit sa fuga pana au zarit un politist, spun martorii.

Cand a vazut politia, agresorul s-a urcat in masina pe care o furase din Timisoara noaptea trecuta. A mers 200 de metri si cand a observat ca politistii erau pe urmele lui, a abandonat autoturismul intr-un sant de la iesirea din localitate si a rupt-o la fuga pe camp.

Dupa cateva ore a fost prins de politisti, care l-au cautat inclusiv cu un caine. El a fost dus la audieri la postul de Politie din Becicherecu Mic si risca ani grei de puscarie pentru tentativa de omor. Cercetarile in acest caz vor continua.

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version