TIMISOARA. Decorati, desenati, hazlii, impodobiti cu semne distinctive ale unor firme celebre, zeci de dovleci colorati in roz au intrat intr-o competitie la Timisoara ca sa dea o mana de ajutor in strangerea de fonduri pentru o cauza nobila.
Miercuri seara la Porto Arte, pe malul raului Bega, a avut loc o licitatie la care simpaticii dovlecei si-au gasit cate un stapan, la preturi ce au variat intre 50 si 300 de lei. Banutii au fost adunati in cadrul campaniei Help25 organizata de Asociatia OncoHelp si vor contribui la cumpararea unui mamograf.
Participantii la eveniment s-au bucurat si de un concert live sustinut de Trupa FM.
Campania „Help25” a demarat la inceputul lunii octombrie si a vizat informarea si constientizarea cu privire la cancerul la san. Principalele obiective ale actiunii sunt implementarea unui program de screening si strangerea a 200.000 de euro, bani necesari achizitionarii unui mamograf pentru Asociatia OncoHelp din Timisoara, aparat cu care vor fi facute 5.000 de verificari in randul femeilor din Regiunea de Vest, care traiesc la tara.