Opinia Timisoarei

Dragos Anastasiu, la Conferinta SuperTeach Timisoara: A trata toti elevii la fel este ca si cum am trata un intreg spital cu acelasi medicament

@Petru Cojocaru

TIMISOARA. O stare bună de învățare are la bază o relație de încredere în care elevii se simt securizați și valorizați. Această susținere va stimula motivația internă a copiilor și va crește apetitul lor de a se exprima, de a interactiona și de a învăța cu ușurință și deschidere. Cu alte cuvinte, starea modelează învățarea. Peste 300 de profesori au participat sâmbătă, 12 martie a.c, la Conferința SuperTeach Timișoara, coordonată de Andrada Mazilu, liderul comunității SuperTeach Timișoara, pentru a discuta despre impactul pe care îl are starea asupra procesului de învățare și cum pot face profesorii să creeze o stare bună și un context favorabil pentru învățare.

Dirigu, v-ați schimbat și ne schimbați și pe noi”

Aș vrea să nu mai dăm teze pentru că sunt doar un factor de stres. Aș schimba sistemul de notare și aș vrea ca toți profesorii să fie capabili să discute deschis și de la egal la egal cu copiii, nu să ne facă să ne simțim prost dacă nu pricepem ceva din ce au predat”, a spus Carina Alexandra Tintoi – elevă clasa a IX-a – pe scena Conferinței SuperTeach Constanța .

Un profesor care și-a schimbat radical relația cu elevii în ultimii ani este Ovidiu Bădescu, profesor de matematică și facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație. El le-a vorbit dascălilor prezenți la eveniment despre impactul întâlnirii cu SuperTeach, în urmă cu 4 ani, la prima conferință de la Timișoara: ”Am ajuns cu totul întâmplător la conferință, credeam că va fi o pierdere de timp. Nu pot să spun decât că mi-a schimbat viața pentru că mi-am schimbat relațiile cu elevii, colegii, cu familia. Până în 2018, când m-am întâlnit cu SuperTeach, credeam că sunt un profesor foarte bun pentru că aveam minim 3 copii la olimpiade, iar dacă un elev nu lua notă bună la bacalaureat era exclusiv vina lui, eu așa gândeam. După absolvirea programului Mentalitate Deschisă în Educație multe s-au schimbat și în primul rând eu m-am schimbat, iar copiii au văzut asta. Mi-au spus într-o zi ”dirigu, v-ați schimbat și ne schimbați și pe noi. Atunci am știut că sunt pe drumul cel bun ca profesor”.

La rândul ei, Roxana Popescu, profesor de română într-o comunitate defavorizată din Timiș, a povestit cum ”după ce am trecut prin cursul de Mentalitate Deschisă, am început să-mi văd cu adevărat elevii și să înțeleg de ce lipsesc de la școală niște copii care trăiesc într-un anumit mediu. I-am vizitat acasă, am aflat mai multe despre ei, am stabilit alte relații. Absenteismul a scăzut după aceea”.

Starea de bine, premisa unei învățări eficiente

Foarte mult timp am investit în dezvoltarea laturilor cognitiv și fizic, însă cred că oamenii au înțeles că nu se poate face învățare fără emoție și că rolul unui profesor este mai întâi să creeze o stare de bine și apoi să livreze conținut. Când avem o stare bună, atunci și copilul este disponibil să asculte, să înțeleagă, să ofere și el înapoi profesorului”, a subliniat Gabriela Bărbulescu, psiholog și psihoterapeut, consilier școlar, cu o experiență de peste 30 de ani învățământ. ”Tu, adultul, trebuie să creezi cadrul de siguranță pentru învățare”, a subliniat specialistul.

La rândul său, Oana Dănilă, lector universitar doctor, terapeut centrat pe emoții, sub supervizare, consultant resurse umane le-a vorbit profesorilor despre ”predarea pe bază de atașament”: ”Ca dascăli, aveți șansa uriașă de a repara o imagine de sine defectuoasă a copilului, la o vârstă la care elasticitatea creierului permite să faceți asta cu o oarecare ușurință. Amintiți-vă tot timpul că orice ființă are 4 nevoi esențiale de atașament: nevoia de siguranță, nevoia de confort emoțional, de a aparține și nevoia de acceptare. Așa că vă încurajez să vă puneți ochelarii de atașament și să încercați să aflați dacă în spatele unui comportament neadecvat al unui elev se află poate o nevoie nesatisfăcută”.

Daniela Doru, instructor certificat în Mindfulness pentru adolescenți și facilitator Comunicare NonViolenta, a punctat că și colegii de cancelarie au aceleași nevoi și că, ori de câte ori apare o situație conflictuală, este important ”să le oferim ascultale pentru că în spatele unor emoții de frustrare sau dezamăgire sunt anumite nevoi nesatisfăcute. Dacă reușim să le identificăm, rezolvăm conflictul”.

Conectarea reală, antidot pentru elevii ”problematici”?

@Petru Cojocaru

Adriana Bălaj predă istoria altfel – prin joc, prin activități atractive și lecții desfășurate în aer liber. Folosește nonformalul la ore și pune mare preț pe starea de bine în clasă și pe dezvoltarea emoțională a copiilor. Vicepreședinte al asociației inEDU – Inițiativă în Educație, Adriana Bălaj le-a lansat profesorilor participanți la Conferința SuperTeach Timișoara o provocare: ”Gândiți-vă la un elev ”problematic”, un elev care nu ascultă, nu învață, cu care nu puteți comunica. Apoi, începând de luni, mergeți la el și aplicați tehnica ”2×10=85”, care presupune că, timp de 10 zile, stați de vorbă, autentic, personal, cu acel elev. Vă interesați în mod real de el, cum se simte și ce își dorește. Studiile arată că, după două săptămâni, relația cu acel elev ”problematic” se va îmbunătăți cu peste 85%”.

La rândul său, Dragoș Anastasiu, co-fondator SuperTeach, a punctat importanța educației personalizate: ”A trata toți copiii la fel este ca și cum am trata un întreg spital cu același medicament, ar fi dezastuos pentru majoritatea pacienților. De aceea cred că educația ar trebui să se facă precum medicina, personalizat. Nu este ușor, dar nici imposibil. Mentalitatea deschisă ne poate ajuta să îmbunătățim situația, și, chiar dacă vorbim despre un proces complicat și de durată, credeți-mă că merită să facem efortul”.

Un nou curs de mentalitate deschisă, organizat pentru profesorii timișoreni

Ulterior Conferinței SuperTeach Timișoara de sâmbătă, peste 25 de profesori vor participa la cursul Mentalitate Deschisă în Educație, ce va fi organizat în curând de SuperTeach și Institutul Dezvoltării Personale. Oana Zapca, directorul executiv al SuperTeach a anunțat obiectivul Asociației în ceea ce privește numărul de profesori absolvenți ai Programului Mentalitate Deschisă în Educație, la nivel național: ”Ne propunem sa ajungem la 20.000 profesori formați în cadrul acestui program, ceea ce înseamnă că 4 dascăli dintr-o cancelarie de 40 de colegi vor fi absolvenți ai cursului în viitor. Astfel, vom reuși să avem un impact important în transformarea educației românești”.

Anca Flueraș, Director Zonal BCR, i-a asigurat pe dascălii timișoreni de susținerea mediului privat: ”Colegii mei din banca la care lucrez sunt formați de dumneavoastră și i-ați format minunat. Sunt performanți și le pasă de ceea ce fac. Așa că, vă rugăm, rezistați, știm că nu este ușor să rezistați în sistem, mai ales în această perioadă, însă noi suntem aici să vă sprijinim.”

Potențialul românilor este extraordinar, însă ce a stat împotriva unei evoluții mai frumoase și mai accelerate în ultimii 30 de ani este tocmai mentalitatea noastră, o mentalitate închisă. Pentru a îmbunătăți lucrurile în societate, este nevoie să schimbăm mentalitatea astfel încât oamenilor să le pese, să aibă încredere, să se implice, să aibă o atitudine corespunzătoare față de muncă”, a adăudat Dragoș Anastasiu, antreprenor și co-fondator SuperTeach, subliniind și el importanța implicării mediului de business în susținerea educației românești.

@Petru Cojocaru

La rândul său, Președintele Consiliului Județean, Alin Nica, a încurajat parteneriarul dintre profesori și autorități, asociații sau mediul de business local, amintind despre proiectul Cultura 2022, program cultural prioritar de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale de anvergură, inclusiv proiecte cu impact în educația general sau de incluziune socială.

Răspunzând unei întrebări privind viitorul rol al inspectoratelor școlare, dacă acest rol ar trebui schimbat, Daciana-Aura Ardelean, reprezentantă a Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a spus: ”Atâta timp cât o instituție ca inspectoratul are deschidere către proiecte ale unor asociații și lucrăm împreună pentru că avem un scop comun (interesul copilului), atâta timp cât se va simți această schimbare la modul autentic, vedem beneficiile și cred că suntem în direcția bună”.

În cadrul Conferinței SuperTeach Timișoara, au fost anunțate și următoarele evenimente regionale, dedicate profesorilor:

###

Despre Asociația SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar. Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 4 direcții:

Conferințe: În cei patru ani de activitate, au avut loc 45 conferințe în marile orașe ale țării sau online. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.

Traininguri: 745 de profesori SuperTeach selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit programul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale. Ne propunem să ajungem la peste 20.000 de profesori absolvenți ai programului.

Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 26 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Școli SuperTeach: În octombrie 2021, Școala nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța a devenit prima instituție de stat din România în care, în următorii 2 ani, va fi implementat un amplu proiect de schimbare de mentalitate. Proiectul pilot va fi replicat și în alte instituții de învățământ din țară.

Celor 4 co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely si Părintele Constantin Necula. Asociația SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Mai multe detalii despre SuperTeach pot fi regăsite pe site-ul oficial și pe pagina de Facebook a asociației. Profesorii pot găsi resurse utile și pe grupul de Facebook SuperTeach.

FOTO: Petru Cojocaru

Exit mobile version