TIMIȘOARA. Tot mai aproape de momentul în care va fi lansată licitația pentru găsirea unei firme care să construiască un drum județean ce va completa Centura Alternativă a Timișoarei.
Este vorba despre DJ 595E, un fost drum comunal pietruit, preluat de către Consiliul Județean Timiș în 2022, care, odată modernizat, va asigura o conexiune foarte utilă între Mosnita Veche, Timișoara și Ghiroda.
Șoseaua are o lungime de 3,2 kilometri, iar după amenajare, în funcție de configurația terenului, va avea o lățime cuprinsă între 12 și 20 de metri.
La această legătură rutieră se va putea ajunge din Centura Sud, de pe drumul județean 595D prin Mosnita Veche (drum ce leagă Girocul de Bucovat). Totodată, prin acest din urmă drum județean, se face legătura și cu DJ 592 Timișoara – Lugoj, iar prin Varianta Ocolitoare Timișoara Sud spre DN6.
În mai 2024 a fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic al drumului Mosnita Veche – Ghiroda, care sunt gata întocmite, iar acum Consiliul Județean Timiș a cumpărat servicii de arheologie.
Mai precis, o evaluare arheologică necesară pentru obținerea avizului de specialitate de la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Timiș. Documentația va fi realizată cu cercetare în teren, în zona viitorului amplasament al drumului, de către specialiști ai Muzeului Național al Banatului. Aceștia au la dispozitie o lună sa realizeze un raport de diagnostic arheologic intruziv, adica de profunzime.
Odată ce vor fi obținute toate avizele, iar documentația supusă aprobării în Consiliul Județean Timiș, se poate trece la organizarea licitației pentru găsirea unui constructor.
Drumul Mosnita Veche – Ghiroda devine parte din Centura Alternativă a Timișoarei care asigura o conexiune de mare ajutor între comunele din jurul orașului, pentru trafic ușor.
Un alt segment din Centura Mică din jurul Timișoarei este în lucru, între Sag și Sânmihaiu Român, dar constructorul e deja în întârziere. Nu a fost turnat încă niciun petec de asfalt, deși lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din noiembrie anul trecut.
Odată ce tronsoanele Sag – Sânmihaiu Român și Mosnita Veche – Giroc, respectiv extensia Mosnita Veche – Ghiroda vor fi gata, Centura Mică din jurul Timișoarei va fi completă. Asta, întrucât Sanandrei – Cerneteaz – Giarmata și Ianova reprezintă un segment de pe care pot prelua traficul Centura de Nord, respectiv noua descărcare de pe Autostrada Vestului spre Timisoara la Sanandrei, când va fi terminată.