TIMISOARA. Dupa ce in primul episod am vazut cam ce a insemnat sustinerea echipei de pe Bega de la inceputuri adica imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial si apoi am simtit fiorul tribunelor citind randurile despre infiintarea adevaratei galerii a lui Poli, in episodul de azi vom traversa anii de glorie ai suporterilor.
1973 – primul mare meci: „decisivul” cu FC Bihor
Politehnica a dominat campionatul, dar meciul cel mai important a fost cel din etapa a 27-a, cel cu FC Bihor. Duminica, 3 iunie 1973, Poli, sub conducerea tehnicienilor Ion V. Ionescu si Nicolae Godeanu, a facut pasul decisiv catre prima liga, trecand cu 1-0 de oradenii care erau principalii contracandidati la promovare. Atmosfera a fost una memorabila, cei care au fost prezenti pe stadion atunci amintindu-si mereu de ce s-a intamplat.
In primul rand, trebuie spus ca presa vremii estimase asistenta la aproximativ 50.000 de privitori. Noi informatii, primite de la persoana care s-a ocupat la vremea respectiva de vanzarea biletelor si care a insistat sa nu-i apara numele-n ziar, au relevat faptul ca s-au vandut nu mai putin de 61.300 de tichete! Practic, martorii povestesc cum s-a stat inclusiv pe fasia de iarba de langa pista de atletism! Observatorul meciului n-a vrut initial sa dea drumul partidei, dar a renuntat la intentie dupa ce prim-secretarul Telescu si-a asumat personal responsabilitatea pentru eventualele violente sau incidente grave.
“Am stat la peluza dinspre sala Olimpia, prinzand locul cu patru ore inainte!”, povesteste Molnár László, unul dintre fanii alb-violeti prezenti la acel duel de poveste. S-a facut o adevarata sarbatoare inaintea acestui meci, un baietel de cinci ani facand un tur al arenei cu un steag alb-violet, pe pista de atletism. Atmosfera pasionanta de pe arena se compara cu ce se petrece incepand din 1973. Trebuie mentionat ca galeria se afla la tribuna a doua, deasupra tunelului de la vestiare. Amplasamentul nu era intamplator, fiindca in acest fel, avand in vedere controlul ce exista asupra galeriei, era asigurata protectia adversarilor si a arbitrilor. Cand echipele intrau pe gazon, toata galeria canta unit, ca si cum ar fi fost un singur glas, imnul studentesc “Gaudeamus igitur”. Si toate versurile erau pronuntate, nu doar prima strofa, cum se face acum cu “Desteapta-te, romane!”, la meciurile echipei nationale.
Apoi, urmau cantecele galeriei, in special “Zi cu soare, fara soare”, fredonat uneori si astazi. Civilizatia era la ea acasa. Nici nu este de mirare ca in anii 1974 si 1975 publicul timisorean a primit Trofeul “Petschovschi”, decernat de ziarul “Sportul” celui mai sportiv public din Divizia A. Cu media 9,60, respectiv 9,20, rezultata in urma notelor date la meciurile de acasa de cronicarii amintitului jurnal, publicul alb-violet era respectat in toata tara. Incidente n-au fost. O singura data, la un meci cu CFR Cluj, un spectator nervos a aruncat cu o sticla spre arbitru si a fost imediat inhatat de militieni!
Cea mai mare medie, dupa Craiova!
Cat de innebunita era Timisoara dupa fotbal se vede in media spectatorilor. Acest oras se afla pe locul doi in tara, dupa Craiova, adunand in medie 20.000 de oameni / partida. De-a lungul campionatului 1973-74, o serie de confruntari au fost urmarite cu tribunele pline. De exemplu: cu ASA Tg. Mures si Rapid (25.000), Universitatea Craiova, Steaua, Rapid, Dinamo (40.000), iar la derby-ul vestic cu CSM Resita au venit peste 40.000 de persoane! De asemenea, timisorenii bifau aproape toate deplasarile. La Craiova, echipa care in acel sezon a devenit campioana, au mers 400 de banateni, care au savurat un 1-1 mare, la capatul caruia regretatul Dan Paltinisanu, datorita mingilor respinse, s-a ales cu o serie de cucuie pe cap! Totodata, la meciul de la Arad, pierdut cu 0-3, au fost, conform presei vremii, cateva mii de banateni. Insa spiritul alb-violet s-a manifestat in toata splendoarea sa in finala Cupei Romaniei, cu Jiul Petrosani.
1974 – “E Revolutie? Il dau astia jos pe Ceausescu?”
Poli a ajuns, dupa 16 ani, in finala Cupei Romaniei, trecand in semifinala cu 3-1 de Steaua, pe terenul neutru din Sibiu. Emotia era intensa la Timisoara. Dupa un an de “A”, alb-violetii au terminat pe locul 7, singura tristete fiind dublul esec (0-3 si 1-3) cu rivala UTA. Ar fi fost ceva nemaipomenit ca studentii sa ajunga in cupele europene prin izbanda in finala competitiei K.O. care era programata duminica, 23 iunie 1974, pe stadionul “Republicii” din Capitala (astazi disparut). Pentru deplasarea la finala, s-au inscris prin intermediul galeriei peste 800 de persoane. Numai ca, pe arena au ajuns mai mult de 2500 de timisoreni!
De notat ca un grup de ciclisti amatori a plecat pe doua roti spre Bucuresti cu o saptamana inainte. O mare alb-violeta a invadat Bucurestiul. Unul dintre cei mai longevivi fani polisti, Nicu Mursa, povesteste de fiecare data perplexitatea ce-i domina pe locuitorii Capitalei. “Ieseau oamenii din frizerii, cu spuma de ras pe fata si intrebau: “Ce se-ntampla? E Revolutie? Il dau astia jos pe Ceausescu?”. In cele din urma, Poli a pierdut cu 2-4, dar galeria timisoreana a oferit o lectie de neuitat, de dragoste fata de culorile alb-violete. In pauza inclestarii, Eugen Seracin, liderul galeriei, a primit din partea redactorului de la “Sportul”, Aurel Neagu, trofeul “Petschovschi”.
(continuare in numarul viitor)
Cantec din anii 70
Poli e echipa mare
Darla dirladada,
Noi o stim de ce-i in stare,
Darla dirladada
Sa strigam cu toti in cor,
Darla dirladada
Poli sa mai dea un gol,
Darla dirladada
Si la bine si la rau,
Darla dirladada
Poli vom canta mereu,
Darla dirladada
……………
Ce a fost la Fagaras,
Darla dirladada
Poa’sa faca orice las,
Darla dirladada
Manole cu trupa lui
Darla dirladada
Sunt pe drumul C-ului
Darla dirladada
(La Fagaras s-a pierdut cu 1-3 printr-un mare jaf, iar Manole era Cicerone Manolache, antrenorul CFR-ului de la Gara Mare)