Prima prioritate: sa ai o relatie profunda cu Divinitatea. A doua prioritate: sa ai o relatie buna cu tine insuti. Adica din cand in cand sa te uiti in oglinda si sa te chemi la taifas pe tine insuti. Sa te judeci tu pe tine. A treia prioritate, care daca le-ai indeplinit pe primele doua, vine de la sine: sa ai o relatie buna cu cei din jur! A patra prioritate, abia acum vine si este… sanatatea. Fara sanatate e mai greu sa le pui in practica pe urmatoarele, dar (atentie!) nu imposibil. A cincea prioritate este sa incerci sa-ti respecti trupul, pe care l-ai primit, sa-l ingrijesti caci asa cum se spune ca suntem creati dupa chipul si asemanarea Domnului, inseamna caci corpul nostru este templul divin, purtator al scanteii ceresti.
A sasea prioritate ar fi sa aduci viata pe pamant si sa incerci sa nu o distrugi. Sa aduci urmasi si sa iubesti si sa protejezi tot ce Divinitatea a creat in jurul tau. A saptea prioritate este acea ca trebuie sa incerci sa te perfectionezi si sa ajungi intr-o postura sociala, profesionala si material – financiara cat mai buna. Iata ca banii sunt cam pe ultimul loc in prioritati si nu sunt cel mai important lucru in viata (cum cred unii!), desi lipsa mijloacelor financiare ingreuneaza cateodata punerea in aplicare a proiectelor personale, dar niciodata banii nu influenteaza proiectele… divine!
Sigur ca aceasta lista a prioritatilor poate continua, fiind o problema personala, dar aceasta ar fi lista “scurta” minimala a sapte prioritati. Fiecare om este liber in credinta sa sa-si adauge ce prioritati sau restrictii doreste, dar fara a incalca liberul arbitru al celorlalti. Cred ca „giuvaerul” sederii noastre pe pamant, este tezaurizarea amintirilor noastre. Steiner spunea ca“… atunci cand omul a trecut pragul mortii, deci cand si-a parasit trupul fizic si eteric, sufletul se daruieste mai intai, in mod special, amintirilor legate de existenta trecuta. stim ca sufletul are nevoie de un anumit timp ca sa se dezobisnuiasca de tot ce il leaga de ultima existenta terestra.
Deci, cred ca e bine, ca atunci cand sufletul iti pleaca sa ai amintiri bune cu tine in zborul celest si nu amintiri odioase de crime si nedreptati nemarturisite si neiertate. Eh, ca doar una e sa astepti judecata divina senin si impacat, inconjurat de amintiri frumoase si alta sa stai insingurat rememorand nedreptati necontenit. Cred ca dupa batranetea profunda, omul traieste mai mult in trecut, amintindu-si si re povestindu-si trecutul tocmai pentru sufletul sau. Aceasta perioada este propice impacarii cu sine si cu toti cei din jur. Data viitoare, despre… dupa!