TIMISOARA. Divizionara secunda Ripensia Timisoara a anuntat primul transfer al anului Nebojša Ivančević, un jucator sarb, cu pasaport croat ce poate juca pe mai multe pozitii in atac.
Ivančević a semnat un angajament valabil pana la finele acestui sezon, cu o optiune de prelungire pentru inca un campionat.
Fotbalistul care evolueaza in mod special pe postul de extrema stanga, dar poate juca si ca extrema dreapta sau atacant, a oferit primele sale impresii dupa semnarea cotractului.
”Este o noua provocare pentru mine, dupa o perioada nu tocmai placuta la ultima mea echipa. Vreau sa ofer maximum Ripensiei, sa indeplinim impreuna obiectivul pe care si l-a propus clubul, acela de a incheia campionatul in primele 10 locuri. Stiu ca este un fotbal bun in Romania, inainte sa vin aici am vorbit cu Marko Gajic, cel care activeaza la FCU Craiova. Primele impresii sunt bune: imi place Timisoara si imi place cum se lucreaza la Ripensia”, a spus jucatorul pentru site-ul oficial al echipei.
Ivancevic (nascut la 1 septembrie 1994) vine de la Drava Ptuj, penultimul loc din a doua liga slovena, din cauza unor probleme financiare.
Ripensia s-a despartit in pauza competitionala de 5 jucatori, cel mai important fiind atacantul Sokovic, care a ajuns insa repede la Concordia Chiajna.