Opinia Timisoarei

Dupa valul de critici, primaria incepe sa umple cu flori jardinierele ce zaceau goale de luni de zile la Timisoara, pentru ca Administratia Fritz a decis in primavara sa nu le mai planteze

TIMISOARA. Dupa ce in spatiul public s-au iscat vii reactii legate de faptul ca Administratia Fritz nu mai vrea flori pe strazile Timisoarei in aceasta vara, lasand cele cateva sute de jardiniere si ghivece goale cu lunile, iata ca primaria anuleaza ordinul pe care l-a dat Horticultura de a nu mai planta florile ramase in sere care se ofileau pe zi ce trece.

Pe podul Michelangelo, miercuri dimineata, in jurul orei 10.00, angajatii de la spatii verzi au inceput sa umple jardinierele.

In sedinta in plen de marti seara, consilierul local Roxana Iliescu i-a cerut explicatii primarului Dominic Fritz legat de faptul ca zeci de mii de flori mor in serele Horticultura pentru ca municipalitatea a decis sa nu le mai planteze, desi ar fi trebuit s-o faca inca din luna mai.

CITESTE SI: Dominic Fritz paseaza responsabilitatea jardinierelor fara flori din Timisoara catre gradinarul sef, care inca nu exista. ‘Accentul nu se va pune pe valoarea estetica, ci pe cea ecologica’

CITESTE SI: Jardinierele de pe strazi stau goale de saptamani la Timisoara, iar florile mor in sere. Roxana Iliescu acuza un ordin al Administratiei Fritz: Sa lasi sa moara peste 100.000 de flori din ratiuni politice mi se pare o iresponsabilitate crasa

Primaria a aprobat inca de anul trecut o cantitate de aproximativ 400.000 de flori care urmau a fi plantate in jardinierele rotunde mari/mici din fonta, in forma de palarie, si in cele din beton, care sunt plasate la Podul Termal, Complexul Studențesc, la Catedrala etc. Din cele 400.000 de flori s-au plantat aproximativ 300.000. In mod halucinant, desi serele erau pline de flori, executivul primariei a transmis societatii Horticultura, prin luna februarie anul curent, ca renunta la diferenta de 105.000 flori. In mod optim, aceste flori ar fi trebuit sa fie plantate inca din ultima decada a lunii mai. Ele trebuiau transplantate din ghiveciul nutritiv, in pamantul pregatit din jardiniere. Cum acest lucru nu s-a intamplat, foarte multe flori au murit. Au mai ramas vreo 50.000 de flori in sere, care, daca nu sunt plantate urgent in jardiniere, o sa moara si astea!”, a explicat Roxana Iliescu zilele trecute pe pagina sa de Facebook.

In plenul Consiliului Local de marti, ea a cerut explicatii primarului Dominic Fritz. Mai intai, edilul a dat vina pe Horticultura si pe Directia de Mediu.

Noi am facut o comanda pentru 288.000 de plante la Horticultura, dar am cerut mai multe lucruri pe care nu le-a respectat. Am cerut sa indeparteze unele jardiniere deteriorate, am cerut sa pregateasca un plan cu perene. Ne aflam intr-un proces de tranzitie catre o alta viziune in privinta spatiilor verzi, unde punem accent pe valoarea ecologica si nu strict pe valoarea estetica. Fosta Directie de Mediu nu a performat cum ar trebui sa performeze, de aceea ma infiintat noua directie. Si Horticultura la fel trebuie sa lucreze pe baza unor planuri, pe baza unor comenzi si nu sa faca ce vrea„, a declarat Dominic Fritz.

Primarul a mai spus ca responsabilitatea pentru ceea ce se va intampla cu jardinierele si ghivecele din Timisoara ii va reveni viitorul gradinar sef, pozitie pentru care inca nu are un candidat.

CITESTE SI: Minciunile administratiei Fritz. Viceprimarul Ruben Latcau: ‘Va pot garanta public ca niciunul dintre consilierii mei nu va fi in vreun consiliu de administratie, si nu sunt si nu vor fi nici cei ai primarului’. 2 dintre ei au fost deja numiti 

CITESTE SI: Consilierul personal al lui Dominic Fritz, pus in Consiliul de Administratie de la Horticultura, la Timisoara 

Partea frumoasa in felul in care inteleg eu ce inseamna sa fii primar este ca nu primarul trebuie sa aleaga. Vrem sa avem gradinar-sef si asta este intentia ca noua directie sa vina cu propuneri care imbina traditia Timisoarei, cat si necesitatea unei abordari moderne. Trebuie sa ne intoarcem la plante din aceasta zona, din Banat, nu sa plantam arbusti din Italia care se usuca. Eu stiu ca exista si plante perene destul de frumoase. Avem nevoie de o abordare mult mai planificata, bazata pe studii peisagistice istorice, sa stim cum arata Timisoara acum 100 de ani, de exemplu„, si-a incheiat raspunsul Dominic Fritz. Or, in ultimul secol, clima a suferit schimbari dramatice, astfel ca asa ceva ar fi de-a dreptul imposibil.

Apoi, edilul a lasat sa se inteleaga ca pana cand  vom avea un gradinar sef, asa cum este prevazut in noua organigrama a administratiei, jardinierele nu vor ramane… goale in plina vara.  Aceasta, desi specialistii spun ca florile din serele Horticultura mai puteau fi plantate cel tarziu pana la finele lunii iunie ca sa nu fie compromise.

Le punem, chiar daca n-au fost comandate, ca nu are rost sa moara fara sa se bucure cineva de ele„, a zis Fritz, parca facandu-i un hatar Roxanei Iliescu.

In jurul orei 10.00, miercuri dimineata, s-a trecut la plantarea florilor in jardiniere.

Am discutat cu domnul primar si mi-a dat acceptul sa punem flori, sa nu mai fie probleme. Vom face lucrari in fata primariei, pe Michelangelo, in zona termal, in complexul studentesc, sens de la Clinici, tot ce au fost jardiniere se vor umpe din nou. Si pe Parvan, si la Pasajul Jiul.

Am plantat Begonia si coleus hibrid, o plantta care este franjurata si are 3 nuante de culoare, pana in toamna isi schimba 3 nuante, este foarte frumoasa. In 2-3 zile toata zona centrala se va reface complet„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Andrei Dragila, directorul Horticultura.

 

Exit mobile version