Opinia Timisoarei

E GATA! O importanta strada din Timisoara se redeschide circulatiei! Cand intra soferii pe asfaltul proaspat?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

TIMISOARA. O importanta strada din Timisoara se redeschide circulatiei, de miercuri. Ce-i drept, partial. Cu cate doua benzi pe sens, piste de biciclete si locuri de parcare noi, strada Podeanu va putea fi circulata, deocamdata, doar intre cele doua sensuri giratorii construite in zona.

„Pe strada Podeanu sunt gata cele doua sensuri giratorii, cel de la Novatim si cel de la sala de scrima. Totul e marcat in acea zona, inclusiv locurile de parcare. Azi se fac ultimele operatii intre strada Surorile Caceu si Aleea Ripensia. Sper sa se termine lucrarile azi si de maine sa dam drumul la circulatie, pe o parte. Mergem in etape si ceea ce se poate, facem”, a declarat primarul Timisoarei, Nicolae Robu.

Chiar daca se va circula pe o portiune din strada Podeanu,  mai dureaza pana cand lucrarile din zona vor fi finalizate. Reprezentantii Primariei se plang ca nu pot avansa cu stadiul lucrarilor pana cand reprezentantii Enel nu termina de ingropat toate cablurile de curent electric.

„Ultima portiune nu e gata pentru ca nu sunt puse in subteran cablurile Enel. Pana nu se finalizeaza lucrarea Enel, nu putem incheia lucrarea Primariei. Toata lucrarea s-ar putea incheia foarte repede, in functie de cand termina Enel. In doua saptamani ar putea fi terminata lucrarea”, a completat primarul Nicolae Robu.

Si in zona stadionului mai este de lucru. Aici urmeaza sa se finalizeze asfaltarea, apoi vor fi trasate pistele pentru biciclete, role si alergare.

„Am fost de dimineata si urmeaza sa se toarne ultima portiune de asfalt, pe 20% din jumatate de pista. Azi se incheie asfaltarea si apoi urmeaza trasarerea pistelor pentru plimbari, biciclete, alergare si role. Pentru ca vom imparti acel spatiu de 9 metri latime in 4. Este in dicutie daca sa facem 3 piste”, a concluzionat Nicolae Robu.

Desi lucrarile de la stadion fac parte dintr-un proiect mult mai amplu, iar in zona lucrarile nu sunt foarte avansate, primarul Timisoarei da asigurari ca saptamana aceasta va da in folosinta si lucrarea amenajata in jurul stadionului Dan Paltinisanu.

Exit mobile version