Medici, asistente, infirmieri, toti vor fi suspendati incepand de joi, daca nu s-au imunizat impotriva COVID-19.
Vaccinarea obligatorie va lasa Grecia începând de joi fara circa 10.000 de cadre medicale din sectorul public, acesta fiind numarul celor care inca nu s-au vaccinat impotriva COVID-19 si care vor fi suspendati fara plata pana cand se vor imuniza, spune o lege intrata in vigoare de miercuri.
Conform sindicatului personalului sanitar, circa 2.000 dintre cele 10.000 de cadre medicale inca nevaccinate s-au programat miercuri pentru prima doza, scrie hotnews.ro.
In acest timp, adversari ai vaccinarii obligatorii au desfasurat proteste in fata unor spitale din Atena si Salonic, iar pentru joi sunt anunţate greve de cate cinci ore si noi manifestatii.
Ministerul grec al Sanatatii a intocmit un plan de masuri care va fi aplicat dupa suspendarea cadrelor medicale ce refuza vaccinarea. Planul prevede, printre alte masuri, redistribuiri de personal intre spitale, unirea unor clinici si departamente si contractarea de personal provizoriu.
Cea mai mare parte a personalului sanitar grec este insa vaccinat impotriva COVID-19, in randul medicilor procentul celor imunizati fiind de circa 95%, dupa ce in ultimele zile a crescut semnificativ numărul cadrelor medicale vaccinate.