TIMISOARA. Lipsesc parcarile in centrul orasului Timisoara, iar soferii simt acest lucru foarte bine. De cand zona centrala a devenit pietonala, aproape ca nu se mai gasesc locuri unde oamenii sa isi lase masinile. De acest lucru sunt constienti si reprezentantii primariei care au facut demersuri pentru a obtine spatiul de la fosta popota a Armatei, pe strada Oituz, tocmai pentru a construi aici o parcare supraetajata, pe modelul celor din Venetia.
Acum, acest spatiu apartine Universitatii de Vest, care ar vrea sa il cedeze municipalitatii contra unui alt spatiu echitabil. Primaria s-a gandit ca complexul Liceului CFR ar fi perfect, iar UVT ar fi acceptat schimbul, insa acesta nu se poate face fara avizul Inspectoratului Scolar Judetean. Acesta la randu-i vrea si el un alt spatiu pentru liceul CFR, iar primaria era dispusa sa cumpere spatiile liceului Postei ca sa le ofere mai departe, insa n-au fost de vanzare.
In consecinta s-a ajuns intr-un punct mort al cercului vicios.
A fost facut si un schimb de scrisori intre Primaria Timisoara, Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar Timis. Iar concluzia e ca liceul Leonida este prea necesar invatamantului timisorean.
„Ministerul Educatiei a trimis Primariei Timisoara o adresa ca solicitarea noastra de a se aproba schimbarea de destinatie la Colegiul Leonida (CFR) a fost trimisa ISJ pentru a formula un punct de vedere. ISJ a raspuns si ministerul a decis sa se respinga solicitarea de schimbare a destinatiei din urmatoarele motive: pe raza Timisoarei spatiile sunt insuficiente, unii elevi invata in 2 schimburi. Pai avem spatii libere la periferie unde parintii nu au interes sa isi dea copiii. Un alt motiv este introducerea progresiva a clasei pregatitoare care a generat un numar mare de clase pe aceleasi spatii. De exemplu Generala 30. Noi stim ca e nevoie de spatiu, avem o investitie acolo, la Generala 30. Facem acolo un campus cu 2 corpuri noi. Astea sunt solutiile, sa construim sau sa cumparam pe de-a gata. Pentru Loga am vrut sa cumparam cladirea Postei. Nu s-a dorit sa fie vanduta. Tot in raspunsul primit de la Ministerul Educatiei se arata ca Palatul Copiilor nu are un spatiu propriu. Pai Palatul Copiilor e al Ministerului Educatiei, nu al primariei. Dupa o asemenea atitudine isi inchipuie Ministerul Educatiei ca vom fi cooperanti? Noi am vrut sa rezolvam problema ministerului cu Palatul Copiilor, dar cu o asemena atitudine nu merita„, a spus Nicolae Robu, primarul Timisoarei.
Nicolae Robu s-a aratat furios pe atitudinea Inspectoratului Scolar, dar a spus ca n-ar plati cu aceeasi moneda, insa, daca si-ar reconsidera pozitia, ar muta Inspectoratul Scolar din centrul orasului in cladirile fostului Liceu Agricol, pe Calea Aradului, la iesire.