TIMISOARA. Dupa aproximativ un an si jumatate de la momentul la care incepea constructia noilor corpuri de cladire de la Spitalul Victor Babes din Timisoara, zilele acestea s-a incheiat o importanta parte din lucrari. A fost turnata si ultima placa de la noul corp de cladire A, unde au fost turnati peste 160 de metri cubi de beton.
„Placa are o suprafata de 750 mp si reprezinta ultima lucrare majora pentru inchiderea intregului ansamblu. Urmatorul pas este finalizarea anveloparii cladirii. Apoi vor incepe finisajele„, transmit reprezentantii Spitalului Victor Babes din Timisoara.
Corpul A de cladire va fi compus din parter si doua etaje, iar in acesta urmeaza sa functioneze cabinete de investigatii si tratamente, dar si mai multe saloane cu grupuri sanitare proprii. De asemenea, vor fi amenajate o sala de conferinte si una de cursuri. Vor fi amenajate 13 saloane cu doua paturi si grup sanitar propriu, dar si mai multe spatii medicale si administrative. La parter va exista o sala de asteptare cu o receptie, o zona destinata internarii si externarii pacientilor si o zona cu cabinete de investigatii si tratament. Aici va fi amenajata, printre altele, o sala de tratament pentru bronhologia interventionala si un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul intai vor fi amenajate mai multe saloane cu doua paturi si grup sanitar propriu, dar si cateva spatii medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sala de conferinte, o sala de curs si cateva grupuri sanitare.
Tot in corpul A de cladire va fi instalat si echipamentul de ecografie transbronsica destinat realizarii de biopsii ganglionare, procedura ce inlocuieste interventia chirurgicala la pacientii cu neoplazii pulmonare.
Corpul B va avea doar parter, va fi legat de corpul A si va avea spatii pentru tratament, o sala de mese, o zona de odihna, dar si birouri pentru medici si asistente.
Valoarea totala a proiectului de extindere pentru Spitalul Victor Babes este de 19,3 milioane lei, bani alocati din bugetul local de Primaria Timisoara. La aceasta suma se adauga aproape inca atat, bani ce vor fi folositi pentru dotarea cu echipamente a celor doua noi cladiri.
Lucrarile sunt realizate de firmele Zitico SRL si Constructim SA.