Opinia Timisoarei

Echipa Facultății de Drept a UVT a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot Competition – ediția a 29-a, Praga (26-28 aprilie 2024)

În perioada 26-28 aprilie 2024 s-a desfășurat la Praga (Cehia) etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținerea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance.

În etapa finală a competiției s-au calificat 16 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza memoriilor scrise pregătite de către participanți.

Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând procedura trimiterii preliminare, respectarea statului de drept și independența instanțelor naționale, precum și drepturile de proprietate intelectuală asupra unor creații artistice.

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), formată din Horea Ardelean, Melisa Cheșpi, Carla Pervu-Milostean (studenți în anul III) și Maria Curbet (studentă în anul IV), s-a calificat în runda semifinală a competiției și a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concurs (Best Written Memorials), continuând seria performanțelor echipelor care au reprezentat facultatea la edițiile anterioare. Totodată, Carla Pervu-Milostean a obținut un premiu individual de pledoarie.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de doamna prof.univ.dr. Raluca Bercea, doamna prodecan lect.univ.dr. Sorina Doroga și doamna asist.drd. Bianca Șerb, fostă participantă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la acest concurs.

Exit mobile version