TIMISOARA. Muzeul National de Arta din Timisoara anunta ca Ecorseul, lucrarea mai putin cunoscuta publicului care a deschis expozitia ”Brancusi: surse romanesti si perspective universale” si care apartine Colegiului National „Carol I” Craiova, ramane la Timisoara pana in anul 2025, cu acordul proprietarului.
Incepand din data de 7 februarie, lucrarea va fi expusa in cadrul Depozitului Vizitabil din cadrul Galeriei de Arta Banateana si Arta Moderna Romaneasca, situata la etajul I al Palatului Baroc.
Rezultat prin colaborarea dintre Constantin Brancusi si doctorul Dimitrie Gerota, Ecorseul, o imagine a corpului uman fara piele reprezinta primul proiect care i-a adus notorietate lui Constantin Brancusi. Realizata la finalul studiilor tanarului artist, lucrarea a reprezentant un moment crucial in dezvoltarea studiului academic romanesc, prin obiectivul vast pe care Brancusi si l-a propus.
Ecorseul a fost finalizat in anul 1902, fiind realizat in cinci exemplare distribuite la diferite institutii din tara.
Lucrarea expusa la Muzeul National de Arta Timisoara este realizata din ghips policrom, pictat cu atentie pentru a delimita suprafetele anatomice. Punctul de pornire l-a reprezentat statuia antica a lui Hermes/Antinous Capitolinul, sugerand inca de la inceput raportarea maestrului la Antichitatea clasica elenistica si romana. Lucrarea este realizata dintr-o singura piesa (cu exceptia bratelor) si este montata pe un soclu cu un contrafort metalic.
Pe inscriptia placutei ceramice de pe soclul ecorseului din expunere se poate citi urmatorul text: ”Atitudinea clasicului „Antinous” Anatomia muschilor Superficiali lucrat dupa natura de: Prof. Dr. D. Gerota si Brancus 1902”.
Procesul de restaurare a acestei lucrari a fost realizat la Muzeul National de Arta Timisoara si prezentat cu ocazia lansarii cartii „O intalnire astrala: Dimitrie Gerota – Constantin Brancusi. Povestea Ecorseului”, coordonata de Prof. dr. Irinel Popescu, in luna ianuarie a acestui an.