Razvan Dobricean si Andrei Artean sunt colegi de camera si cei mai buni prieteni. Toata lumea din anturajul lui Poli stie ca cei doi sunt impreuna peste tot. Noi am vrut sa aflam cat de bine au ajuns sa se cunoasca, de cand locuiesc impreuna.
-De cand va cunoasteti ?
Artean: Ne stim din 2008, nu? Cam asa! Cand am venit eu la Poli. Eram la juniori atunci amandoi, eu la grupa de ’93, el la grupa de ’91. El a fost primul! El are vechime.
Dobricean: Ne-am cunoscut intr-un cantonament la Herculane, ne jucam impreuna ping pong, eu il bateam de fiecare data(rade)
Artean: Recunosc ca ma batea, eram la inceput atunci…
-Si cum ati ajuns sa stati impreuna in camera?
A: De cand suntem la noua societate, inainte stateam cu camera unul langa altul, el statea cu , eu cu Dubei si de cand au plecat ei, ne-am mutat impreuna.
-Cum e sa fiti colegi? Va intelegeti bine?
A: Ihhmm, Dobricene zi tu ceva! (rade)
D: Da, e un bun coleg, un bun prieten, ma ajuta tot timpul cand am nevoie, ii si la bine si la greu aproape de mine. Si cam atat, ca e destul!
-Sunt si parti mai putin bune?
D:(rade) E un tip insuportabil, se enerveaza din orice, ii place sa fie seful camerei…dar nu se poate… Si in rest e cuminte! Doarme la noua…Nu, am gresit, la 11… Asta tot timpul, ducem o viata sportiva noi…
A: Eu nu stiu sa zic nimic de el, ca nu-l analizez!
D:Vreti sa va zic eu si din punct de vedere fotbalistic? Da cu amandoua picioarele, vede foarte bine jocul, are viteza, punctul forte(rade)…Nu, la capitolul asta trebuie sa mai lucreze…Dar loveste foarte bine mingea, tot timpul cu capul sus, e un pic mai timorat cand intra in meciuri, iar freza ii sta foarte bine, adica bine…Mai bine ar fi daca ar da si gol, dar…
A: Acum sa zic si euuu…E foarte bun coleg, ma ajuta si el si la rau si la bine. La rau ma refer la partea financiara, cand nu am bani ma ajuta el si cand nu are el, il ajut eu…
-Cine ramane primul fara bani?
A(prompt):El! Eu sunt mai strangaret de fel…Dar sa va zic si de calitatile lui mai putin bune. Ca zicea el ca eu vreau sa fiu sef, de fapt el vrea…
-Pai si cine e seful camerei pana la urma?
A: Niciunul! Dar pe el toata lumea il supara, pe el toata lumea il enerveaza, el vrea ca tot timpul sa aiba dreptate. Dar nu pot sa-i dau dreptate, ca nu prea are…
D: Spune si ca n-am vorbit vreo trei zile…
-Se intampla si din astea?
A: Daaa! Uneori nu vorbim deloc. Cand ne suparam foarte tare. De ce ne-am certat ultima data, de n-am vorbit trei zile?
D: Nu mai stiu!
-Dar in privinta fotbalului, va intelegeti?
A: Nici in privinta asta, nu ne intelegem…
D: Avem pareri diferite tot timpul, dar asta numai in afara terenului
A: Dar n-am mai jucat de mult impreuna(rade)
-Cand va uitati impreuna la meciuri, de obicei tineti cu aceeasi echipa?
A: Da, da, da. El e cu Barcelona si eu cu Real Madrid, dar nu ne certam pe chestia asta…numai ne atacam!
-Cu ce jucator l-ai asemana pe colegul tau?
A: Eu is de acord ca seamana cu Arjen Robben, nu cu Paul Scholes, cum se zice. Si merge ca si el, si arata ca si el si ca joc, sa zicem…
D: In schimb el seamana mai mult cu Yoann Gourcuff, un jucator elegant, cel mai frumos fizic din vestiar…
-Apropo de asta, ii place sa se aranjeze?
D: Daaa! De obicei avem antrenament la ora 11, el se trezeste la 9 si un sfert si noi, normal, la zece plecam spre stadion. Si el, de la 9 si un sfert, pana la 10 fara cinci minute, se pregateste incontinuu, dar incontinuu, nu asa… Pune accent si pe haine, dar in special pe freza. Nu poate sa plece la stadion fara freza!
-Va dati sfaturi reciproc in privinta asta?
A: Nu! Ba da, de fapt. Eu ii mai dau sfaturi, ca el nu pune accent deloc pe imbracaminte!
D: Eu ma trezesc la 9 si jumatate, fac un dus in zece minute
A: Ia ce cade din dulap si gata!
– Care a fost cel mai haios moment pe care l-ati petrecut impreuna?
D: Cu Seroni!(n.r. Alin Seroni) Are 21 de tatuaje si doua ascunse care nu le vede nimeni, are doua puncte pe piciorul drept(rade) Acolo a incercat aparatu’!
-Lumea spune ca mergeti si la intalniri impreuna, e adevarat?
A:(prompt) Nu!
D: Nu se intampla, rar de tot!
A: Cand am fost mai, impreuna?
D: Nu mai tii minte?
A: Da, am fost de doua ori, am iesit la o cafea.
-Cum va alintati? Ce porecle aveti?
A: Dar nu poti sa scrii! ”Nareta”!
D: Nuuuu! Aia i-a pus-o cineva, lui! El imi zice Adi, eu ii zic ”Bebe”, cum ii spune toata lumea.
-Ceilalti colegi stiu ca sunteti asa buni prieteni?
A: Da, toata lumea ne zice „fratii”, se stie ca unde e Adi e si Bebe si invers.
-Apropo, mai aveti frati?
A: Da, eu mai am o sora care e mai mare ca mine cu 4 ani.
D: Eu mai am un frate mai mare cu doi ani, a practicat si el fotbalul si s-a lasat, acum lucreaza. E la noi, la sat, la Liebling.
A: si sora mea face sport, e handbalista la Brasov si a fost si la Otelul Galati. Si tata a facut fotbal in tinerete, la noi, la Hunedoara, dar nu la Corvinul, era o echipa in oras, Constructorul.
-S-a schimbat Dobriceanu, dupa experienta pe care a avut-o cu excluderea din lot?
A:(devine serios) Da, da, da! Si din punct de vedere al comportamentului si a implicarii in antrenament, e mai serios si mai cu capul pe umeri, tot raul spre bine! I-a fost greu atunci, stiu ca facea cate trei antrenamente pe zi, venea obosit in camera. Daca nici eu nu-l inteleg, cine sa-l inteleaga?
D: a fost o perioada dificila, ma trezeam dimineata la 8, la 9 aveam antenament, ultimul la 8 seara… Eram cu moralul la pamant. Mi-a parut foarte rau pentru ce am facut, mi-am cerut scuze fata de antrenor si fata de colegi, le-am spus ca nu o sa se mai intample. Daca era un meci oficial, puteau pierde foate multi bani, din cauza eliminarii mele. Le-am promis ca o sa fiu alt jucator de acum inainte.
-Cum ati ajuns la Poli?
A: Eu am venit dupa ce s-a desfiintat Corvinul. Venise un prieten al meu inainte, Coblis. El m-a recomandat si asa am ajuns. A fost un pas foarte important pentru cariera mea, aici m-am maturizat ca fotbalist si sper sa continui..
D: Eu am venit la Poli, la 12 ani, am petrecut cinci ani cu domnul Stoicov l-am prins si la echipa a doua, acum si la echipa mare, este ca un parinte pentru mine.
-Care a fost cel mai frumos moment petrect la Poli?
D: Cel mai frumos a fost cand m-au chemat la echipa mare. Erau aici Zicu, Alexa, jucatori foarte buni, care tot timpul aveau grija de mine. Cu toti ma intelegeam foarte bine, dar erau vreo patru-cinci care aveau grija de mine tot timpul. Din pacate in loc sa iau numai ce e bine, eu am luat lucrurile mai putin bune…
-Deci recunosti…
D: Da, de vina am fost eu, nu ei. Ei m-au invatat numai lucruri bune, dar eu le-am prins mai repede pe celelalte…
A: Eu atunci eram la juniori, ma uitam la antrenamentele lor…
D: Eram idolul lui(rade)
A: Pentru mine momentul cel mai frumos a fost debutul in Liga a II-a, cu UTA.
-E o competitie intre voi in afara terenului?
A: Ne mai intrecem dupa antrenamente asa…
-Si de obicei, cine castiga?
A:( cu jumatate de gura)El..Dar jucam rar!
D: Doar la penalty-uri ma mai bate. Mie imi place sa dau tehnic, el da ca taranu’, in fata…
-Unde il vezi pe colegul tau peste 5 ani?
D:Coleg cu mine la Poli Timisoara, eu capitan, el vice-capitan(rade)…eu purtand numarul 10 si el, numarul 7.
A: 8 mai, cum 7? Dar stati sa va zic unde il vad eu! Eu zic realist. As vrea sa-l vad cat mai sus, ca-i vreau tot binele din lume, dar asta depinde doar de el, vom vedea atunci.
-Principalul vostru obiectiv care este?
A: Sa jucam cat mai sus posibil, nu neaparat impreuna, sa fim bine fotbalistic, stim ca totul depinde de noi.
-Petru retur ce v-ati propus?
A: Promovarea, bineinteles si sa jucam si noi, ca suntem tineri si s-o facem cat mai bine. Si sa jucam si impreuna daca se poate. Cu UTA a fost singurul meci cand am jucat impreuna, in rest fie ne-am inlocuit unul pe altul, fie n-am jucat deloc cate unul din noi.
D: Eu imi doresc in primul rand, sa promovam cu echipa in prima liga si pe plan personal, sa joc cat mai bine, sa inscriu si sa prind echipa, in primul rand…Sa-mi bag mintile in cap si sa devin mai serios.