Opinia Timisoarei

Elev din Timisoara premiat la concursul organizat de Banca Nationala a Romaniei. A aratat impactul taxelor lui Trump asupra inflatiei din tara noastra. FOTO

TIMISOARA. Elevii din Timișoara nu fac performață doar la olimpiade organizate de Ministerul Educației, ci aduc premii și de la alte concursuri naționale de top.

CITESTE SI: Noul campus al Universitatii de Medicina din Timisoara, pe ultima suta de metri. Lucrarile se apropie de 90% realizare. VIDEO

Patrick-Antonio Ciuhandu din clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” a participat la Concursul Național de Educație Financiar – Bancară „Eugeniu Carada”, competiție ajunsă la cea de-a treia ediție, la care au au fost aproape 800 de elevi, din 36 de județe.

Competitia, organizata de BNR si Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare in colaborare cu Ministerul Educatiei, a constat in elaborarea, in 48 de ore, a unei licente despre ‘Impactul taxelor vamale ale lui Trump asupra inflatiei din Romania’, iar tânărul din Timișoara a obținut premiul al doilea, sub coordonarea profesoarei Angela Avrămuț.

Diploma i-a fost înmânată lui Patrick-Antonio Ciuhandu de către viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, iar la festivitatea de premiere a participat și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

 

Exit mobile version