Daniel Funeriu, ministrul Educatiei, a prezentat duminica proiectul „scoala Discovery”, dezvoltat in Romania de Discovery Networks, in parteneriat cu Ministerul Educatiei.
Acest proiect consta in prezentarea, incepand cu data de 16 ianuarie, pe Discovery Channel, de la ora 14, zilnic, a cate unui program educational.
Luni va fi prezentat programul de matematica, marti cel de chimie, miercuri de biologie, joi de fizica, iar vineri, alte stiinte.
„Fiind eu insumi un om de stiinta, stiu foarte bine din experienta cat de important este sa prezinti intr-un mod atractiv lucruri care puse pe tabla pot sa para foarte aride. Sustin in mod evident un astfel de program. Scopul parteneriatului pe care il anuntam astazi este diversificarea resurselor de invatare pentru profesori si elevi. Aceasta diversificare este menita sa intareasca efectul mijloacelor traditionale ale invatarii si nu sa se substituie lor„, a spus Funeriu.
El a adaugat ca prin forta imaginilor prezentate pe Discovery Channel si prin calitatea deosebita a continuturilor prezentate elevii vor fi sprijiniti sa invete mai bine si sa-si faca lectiile mai usor.