TIMISOARA. Situatie de criza la Primaria Timisoara, unde a fost blocata eliberarea de certificate de urbanism, dupa ce prelungirea vechiului PUG, din 2002, consfintita prin Hotarare de Consiliu Local, a fost atacata in instanta de Prefectura Timis, la cererea Inspectoratului de Stat in Constructii, care o socoteste ilegala.
In aceste conditii Planul Urbanistic General din 2002 al Timisoarei, in baza caruia se eliberau documente este suspendat, iar pentru cel „nou”, intocmit inca din 2011-2012 si trimis la parafat la Bucuresti, se asteapta inca aviz de la Ministerul Dezvoltarii pentru a fi aprobat in Consiliul Local. Cum un PUG e valabil 10 ani, acusi ar fi trebuit deja sa fie intocmit inca unul.
„Inspectoratul in Constructii a solicitat emitentului actului administrativ in cauza, prin adresa nr.1751 din 07.03.2019, sa comunice daca a intreprins masurile necesare pentru obtinerea avizului MDRAP in scopul prelungirii PUG. Intrucat Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu a facut dovada respectarii prevederilor legale incidente Hotararii nr.619 din 23.11.2018 privind modificarea art.1 din Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.105/27.03.2012 – privind prelungirea valabilitatii Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara aprobat prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.157/28.05.2002, cu modificarile ulterioare, Institutia Prefectului Judetului Timis a formulat actiune in vederea anularii acesteia de catre instantele de contencios. Avand in vedere acceptarea plangerii, conform legislatiei, Primaria Timisoara trebuia sa opreasca emiterea de documentatii pe baza acestui Plan Urbanistic General, pana la rezolvarea situatiei, incepand cu data de la care a fost acceptata plangerea, pe data de 24.07.2019„, arata prefectura Timis.
De vina, spune primarul Nicolae Robu, este Statul roman care nu se oboseste sa aprobe PUG-ul Timisoarei, iar acum ii pune bete in roate sa-l foloseasca pe cel vechi.
Edilul explica faptul ca totusi se pot elibera certificate, daca exista Planuri Urbanistice Zonale in locul pentru care se solicita certificat de urbanism, insa dureaza mai mult verificarile in PUZ-uri.
„Este adevarat, dar nu asa, invocand nerespectarea legii, le-a tinut pe loc pentru ca vrem o clarificare, avand in vedere ca hotararea noastra, ultima Hotarare de Consiliu, de prelungire a valabilitatii fostului PUG a fost atacata de Institutia Prefectului, la solicitarea Inspectoratului de Stat in Constructii. Si atunci nu mai putem sa mergem cu certificatele de urbanism care au primit aprobare in baza PUG-ului vechi, ci trebuie sa facem verificari acum daca ele sunt in consonanta cu PUZ-ul, daca exista PUZ-uri in zonele respective, ne raportam la acele PUZ-uri, nemaiavand PUG-ul ca referinta. Despre asta a fost vorba. Nu e total blocata, este partial. Dureaza mai mult pentru ca trebuie peste tot sa vedem unde exista PUZ. Unde nu exista PUZ nu se mai poate face nimic in baza PUG-ului, PUG-ul fiind suspendat. Este absurd. Dumneavoastra stiti ca pe vremea fostei administratii s-a inceput lucrul la noul PUG, eu am accelerat cat am putut procesul de elaborare al noului PUG, am facut dezbateri publice, i-am chemat pe dezvoltatori, pe proiectanti la discutii, sa faca observatii, sa faca propuneri de imbunatatire, l-am transmis ca proiect de PUG la ministere, a fost avizat aproape de peste tot, acum este la MDRAP. Deci noi nu avem noul PUG pentru ca inca nu avem avizul de la Ministerul Dezvoltarii. Altfel spus, statul roman nu ne aproba noul PUG, dar tot statul roman vine si spune nu va mai las valabil nici vechiul PUG. E normal asa ceva?„, a spus primarul Nicolae Robu.
Prefectura a admis plangerea ISC in data de 24 iulie, iar din acel moment, pana cand instanta ia o decizie, Primaria Timisoara trebuia sa suspende emiterea de certificate de urbanism. Intrebat daca certificatele eliberate dupa aceasta data devin nule, primarul Nicolae Robu a spus ca unele da, altele ba.
„Nu stiu ce contesta Prefectura. O sa vreau o discutie cu doamna prefect ca nu putem sa tinem orasul asta pe loc. Cea mai mare dinamica din Romania… Noi nu mai trebuie sa facem un nou PUG, numai un aviz mai trebuie. Daca s-au emis certificate fara PUZ in baza PUG vechi, din momentul in care s-a suspendat PUG, ele sunt nule. Daca e existat PUZ in zona si certificatele sunt in consonanta cu PUZ-ul, atunci sunt valabile. Unele sunt valabile, altele sunt nule. Nu stiu cate sunt nule. Ele sunt date la Urbanismsi si se fac verificari„, a precizat primarul Nicolae Robu.